Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” – un centru despre care pacienții spun: ”Jos pălăria!”

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 10-02-2026 11:36

Article thumbnail

Sursă foto: Spitalul Sfantul Sava

Un spital de recuperare medicală nu înseamnă doar aparatură performantă și scheme terapeutice bine puse la punct. Înseamnă, înainte de toate, o atmosferă în care pacientul simte că nu este singur, că fiecare pas pe drumul refacerii sale este însoțit de un zâmbet, de o mână întinsă și de o încurajare sinceră.

Cu aceste principii de bază a pornit la drum Alina Ion, de profesie psiholog, fondatoarea Spitalului de Recuperare medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din orașul Pantelimon, Ilfov.

Fondurile exclusiv private din care a fost construit și dotat spitalul, fac din acest centru medical performant, cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală, unul dintre puținele spitale românești care se pot compara cu cele din străinătate, în care știința medicală și ospitalitatea se împletesc, spre confortul pacientului.

WhatsApp Image 2026-02-10 at 10.34.21Alexandrina Rotar, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”

”Am stat și m-am gândit bine, dacă pot găsi ceva ce mi-aș dori și lipsește din acest spital. Îmi este imposibil să descopăr așa ceva. 

Când mă trezesc dimineața, mă trezesc cu bucurie. Tinerii care ne întâmpină dimineața sunt de o eleganță extraordinară, eleganță în comportament, în ținută, limbaj foarte adecvat.

Mi-aș dori ca, în România, în toate centrele de recuperare medicală să fie această atmosferă, ca în Spitalul ”Sfântul Sava”. De la medici și până la cel mai simplu om cu care intri în contact, pot să spun că sunt ”Jos pălăria!”, declară Alexandrina Rotar, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”.

În Spitalul pentru Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, pentru fiecare pat există aproape doi angajați. 186 de oameni lucrează zi și noapte pentru cei maximum 111 pacienți, câți pot fi internați simultan. Asta înseamnă că fiecare bolnav beneficiază de atenție personalizată și supraveghere permanentă. De la medici specializați în recuperare medicală intensivă, chirurgie, gastroenterologie sau medicină internă, până la kinetoterapeuți, fizioterapeuți, asistenți, infirmieri și personal auxiliar, toți formează o echipă multidisciplinară unită de un singur scop: binele pacientului.

WhatsApp Image 2026-02-10 at 10.34.21 (1)Alina Ion, de profesie psiholog, fondatoarea Spitalului de Recuperare medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”

Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative ”Sfântul Sava cel Sfințit” funcționează fără întrerupere, inclusiv în weekend și în zilele de sărbători legale. Terapiile intensive includ mai multe ședințe zilnic de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic Cele 3 mese pe zi sunt pregătite în bucătăria proprie, adaptată nevoilor pacienților cu diferite afecțiuni, iar linia de gardă 24/24 garantează siguranța pacienților. 

La Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, recuperarea medicală îmbină profesionalismul cu empatia, tehnologia cu estetica, tratamentul cu speranța. Este locul unde pacienții învață din nou să creadă în ei înșiși, iar fiecare progres, oricât de mic, devine o victorie împărtășită împreună cu întreaga echipă.

Date de contact: 0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri