Spitalul din Blaj este fruntaş la rata vindecărilor de Covid-19 - Este peste media naţională cu 56 la sută din cazuri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-05-2020

Actualizat: 08-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Ro Health Review

Peste 56% dintre pacienţii bolnavi de noul coronavirus trataţi în Spitalul Municipal Blaj, unde sunt internate cele mai grave cazuri din judeţul Alba, au fost declaraţi vindecaţi, rata fiind peste cea înregistrată la nivel naţional, de 43,36%, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de autorităţile locale, potrivit Agerpres.

"Numărul total de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus trataţi la Spitalul Municipal Blaj, de la începutul activităţii ca spital suport pentru cazurile medii şi grave de COVID-19, în perioada 2 aprilie - 8 mai 2020, este de 76. Până acum, 43 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi, 3 pacienţi cu stare ameliorată au fost transferaţi la secţia Boli Infecţioase a SJU Alba Iulia şi 10 pacienţi au decedat", se menţionează în comunicatul Primăriei Blaj.

Potrivit sursei citate, pacienţii decedaţi erau din Ocna Mureş - 3, Abrud - 2, Aiud, Şard, Zlatna, Săliştea Deal şi Cugir - câte unul.

Citește și: PROTEST Presa din Timișoara, scrisoare DESCHISĂ către Iohannis și Orban și către Parlament privind JIGNIRLE aduse de primarul Nicolae Robu jurnaliștilor .

"În condiţiile în care la Spitalul Municipal Blaj sunt tratate cele mai grave cazuri de infecţii cu COVID-19 sau care au şi alte patologii cronice din judeţul Alba, rata de vindecare este, până acum, de 56,58%, peste cea înregistrată la nivel naţional, care este de 43,36%. Acest lucru a fost posibil şi graţie profesionalismului cadrelor medicale şi personalului care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Blaj, cu toţii aflaţi în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus", se mai arată în comunicat.

În prezent, în Spitalul Municipal Blaj sunt internaţi 20 de pacienţi, din care în Secţia Boli Infecţioase 10 pacienţi (7 favorabili, 3 staţionari), în Secţia Interne 8 pacienţi (5 favorabili, 3 staţionari) şi 2 în ATI (1 agravat şi 1 favorabil).

În momentul de faţă, la Spitalul Municipal Blaj nu mai există cadre medicale infectate, după ce un medic şi cinci asistente şi infirmiere au fost declaraţi vindecaţi şi se află, în prezent, în izolare la domiciliu.

La nivelul municipiului Blaj există un singur caz confirmat, persoana infectată aflându-se internată la Spitalul Municipal Blaj, cu o evoluţie favorabilă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri