DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Spre o nouă 'liniște socială': Soluția politică avansată de un consultant BNR, fost deputat PNL

strategie

Consultant de strategie la BNR, Napoleon Pop, a publicat pe blogul de opinii al experților BNR o analiză privind posibilele evoluții mondiale și în care avansează varianta unui proiect economic asumat de marile blocuri politice, pe termen lung, care să iasă din logica electorală. Doctor în economie, Napoleon Pop a fost membru în C.A. al BNR în 2009-2014 și deputat PNL în 2000-2004.

  • „Pentru a fi pragmatic și în consens cu necesitatea contribuției unui mix de profesiuni înalt calificate în fața schimbărilor aproape fundamentale care trebuie să se petreacă în lume după pandemia actuală, pandemie care în sens general va rămâne un factor peren de influență în viața noastră, revin cu propunerea ca România să legifereze o structură perenă de programare strategică a dezvoltării sale, în care să se regăsească specialiști de profesii variate și adepți de curente politice majore. Fără o astfel de structură care să pună în discuții periodice o viziune de dezvoltare a României pe termen mediu și lung cu luarea în considerare a tendințelor prezente în modificare continuă, nici un program de guvernare nu va fi ancorat într-o realitate fiabilă, va rămâne exclusiv unul de conjunctură politică și politicianistă, strict legat de un ciclu electoral plin de promisiuni și cu rezultatele cunoscute pentru așteptările mereu înșelate ale cetățenilor votanți. Acest scenariu perdant se cam repetă de trei decenii!”, scrie Napoleon Pop.

Citește și: Variante de Guvern post-moțiune (surse)

Textul integral:

`Ce avem de învățat din criza anului 2020

La mai puțin de 9 luni de la manifestarea acerbă a crizei pandemice, cu o mare probabilitate ca primul val să fie continuat de un al doilea comparabil ca gravitate, se conturează deja primele lecții ale unei duble și cvasi-concomitente crize – pandemică și economică. Ar fi necesar ca măcar de data aceasta să privim lecțiile cu o mai mare seriozitate, întrucât schimbarea viitorului în bine va pleca de la ele. Chiar dacă o criză pandemică se întâmplă o dată într-o generație, cea prezentă se deosebește de celelalte prin cea mai mare intervenție a guvernelor lumii cunoscută în istorie. Anumite superlative care tind spre unicitatea dublei crize sau a crizei gemene (dacă de luăm după expresia ”deficitelor gemene”) au condus multe personalități din lumea economică să formuleze constatări de tipul ”o criză ca nici o alta”, care nu mai poate fi tratată în modul convențional cunoscut. De ce? Pentru că după ea trebuie să ne așteptăm la o altă lume ”tot ca nici o alta” cunoscută de noi, spre care vom tranzita și ar fi bine să eliberăm această tranziție de greșelile imense ale unei lumi refractare la reformele structurale mereu amânate.

Tabloul general

Analize empirice în istoria crizelor omenirii par să confirme faptul că lumea nu se trezește dintr-o amorțeală sau rutină perdantă – când ne referim, în prezent de exemplu, la muntele de datorii acumulate de țările lumii - decât după două evenimente șoc cum au fost cele din secolul XX, Marea Depresiune și cel de la doilea Război Mondial. Amândouă au putut schimba lumea în ordinea internațională în care încă mai trăim, dar cu prețul unor sacrificii omenești și costuri (șomaj, sărăcie, intervenție masivă guvernamentală, dictatură și cea mai sângeroasă conflagrație mondială) de neimaginat. Într-o altă cheie, suntem deja la un al doilea șoc global după criza financiară începută în august 2008 și suntem invitați de multe minți raționale din cele mai multe domenii (economie, filozofie, istorie, geopolitică, psihologie etc.) să învățăm ceva, poate ”mai mult ca niciodată”.

Secvențialitatea crizei duble ne spune că detonatorul ei nu trebuie să fie neapărat o eroare umană. Ea poate fi a naturii, mediului în care trăim și care poate exploda prin acumularea nepăsării umane (aici este vorba de eroarea umană), așa cum ne-a prins pandemia cu o infrastructură medicală total nepregătită pentru grozăvia pe care o poate face o simplă celulă fără viață. Curios lucru este că viața acestei celule i-a fost conferită chiar de eroarea umană, a minimei preocupări preventive, pentru care s-a plătit foarte scump. Doi economiști foarte cunoscuți, Carmen Reinhart și Vincent Reinhart, ne spun că răspunsul guvernelor, în lupta cu pandemia prin forțarea de către ele a ”închiderii economiilor” și interzicerii mobilității fizice a oamenilor, tocmai pentru a reduce la minimum rata infectării cu noul virus, a fost unul din cele mai puternice, consistente și costisitoare, la o scară ne mai întâlnită (vezi ”The Pandemic Depression. The Global Economy Will Never Be the Same”, Foreign Affairs, iunie 2020).

Atacul, poate previzibil, a fost brusc și abrupt, iar caracteristicile crizei economice induse au fost total diferite decât cele ale ultimei crize financiare. Aici, oameni politici și specialiști au plasat lipsa erorii umane legate strict de disciplina politicilor economice (oare?), dar insuficiența unei infrastructuri medicale și a echipamentelor, medicamentelor, consumabilelor etc. nu a reflectat ”suficiența” de ani de zile a unor politici? Căderea economiilor a urmat efectul ”bruscării” produsă de izolarea imediată a oamenilor, de a nu mai merge la muncă, cu consecința unor drastice reduceri a ratelor creșterii economice și împingerea lor într-un teritoriu negativ ne mai întâlnit de la Marea Depresiune din 1929. Toate acestea, în ciuda unor comentarii optimiste (care practic au adăugat la lanțul de incertitudini fără capăt), vor face ca redresarea să fie mult mai lentă și probabil mai lipsită de robustețe, în comparație cu redresarea de după criza financiară. De ce așa, ne spun specialiștii: avem de trecut mai întâi pragul schimbării lumii, cu curaj și credibilitate pentru cei care și-au pierdut încrederea a doua oară în mai puțin de 15 ani.

De data aceasta, globalizarea în termeni de comunicații, comerț internațional, sistem financiar global a accentuat viteza de contaminare, atât cu boala, cât și criza economică, prin ruperea lanțurilor de transport. În același timp, politicile fiscale și monetare de anvergură angajate nu vor elimina pierderile economice decât în timp, dacă atenuarea lor – a pierderilor - va urma o cale mai serioasă de implicare a voinței politice pentru schimbare. Schimbarea are deja definiții, spre o economie verde și digitalizată, dar chiar făcută bine va prelungi perioada în care economiile lumii vor ajunge acolo unde au fost la începutul anului 2020 (Reinhart, 2020).

Contracțiile economice de amploare au avut și încă vor avea efecte din cele mai grave, cunoscute ca o criză financiară și bancară, prin acumularea de credite neperformante (după perioada relaxărilor unor discipline de plată a taxelor, impozitelor sau de creditare), falimente și datorii suverane și corporatiste. Dar efectul grozav este că cei săraci vor sărăci în continuare, iar inegalitățile se vor accentua, cu impact asupra liniștii societale și a stabilității sociale, posibil urmate de crize și instabilitate politică. Capitalul și forța de muncă au fost puse în pericol de criza pandemică via măsurile guvernamentale de securizare a transmisiei bolii, a avut loc o reașezare a ramurilor economice din punct de vedere al capacității lor de a fi motor al dezvoltării prin forța situațiilor de urgență și de alertă. Bilanțurile încheiate în roșu ale entităților aflate în lanțurile de aprovizionare și distribuție, prin scurtare și întrerupere între producător și consumator, cu influență asupra prețurilor materiilor prime ca urmare a cererii în decădere, au adăugat la fenomenul de deglobalizare deja început din considerente economice și politice, reflectând bilanțul între câștigătorii și perdanții globalizării.

Banca Mondială a emis unele previziuni, focalizate pe o contractare a economiei mondiale de 5,2% în 2020. U.S. Bureau of Labor Statistics consemnează cele mai proaste date privind șomajul lunar din ultimii 72 de ani de când are evidențe. Banca Angliei a afirmat că economia engleză va înregistra în 2020 cea mai mare contracție cunoscută din anul 1706. A ține angajații departe de locul de muncă, devenind șomeri tehnici sau totali, și cumpărătorii departe de mall-uri, a determinat ca măsura epidemiologică a distanțării fizice să aibă ca efect depresia umană și economică. Fenomenul s-a accentuat pe măsură ce incidențele coronavirusului au devenit sincrone. Chiar modificările de amplitudine a acestor incidente, în bine sau în rău, ne determină, spun specialiștii cu referire la redeschiderea economiei, să vorbim mai de grabă și deocamdată de o revenire a acesteia și nu de o redresare în termenii cunoscuți.

Diferența de limbaj este dată de determinată de date istorice care privesc cele mai acute crize cunoscute de la mijlocul secolului XIX încoace. De regulă, a fost nevoie de o perioadă medie de 8 ani pentru a se reveni la nivelul PIB/loc. pre-orice criză. În prezent, trebuie să avem în vedere și capacitatea politicilor fiscale și monetare în a oferi stimulente – ca mărime și cât timp – pentru a fi reduse pierderile mari determinate de criza pandemică. Trebuie să ne revenim, deci și în primul rând, din adâncul unde a căzut economia, iar redresarea să o privim ca certă dacă revenirea va fi pe un trend continuu. Revenirea economică comportă, însă, riscurile scăderii exporturilor internaționale declanșată de războiul comercial SUA – China început în 2018 și urmată de închiderea granițelor, scăderii prețului la energie ca urmare a diminuării cererii în lipsă de producție, fapt care testează funcționarea modelului economic în timp de pandemie, creșterii șomajului și menținerea acestuia datorită falimentelor și capacității limitate a guvernelor de a subvenționa veniturile celor fără loc de muncă, creșterii prețurilor la produsele alimentare, pandemia și închiderea economiei determinând ruperea lanțului de aprovizionare și întreruperea migrării sezoniere a forței de muncă în agricultură.

Conform Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), comerțul internațional ar putea scădea pe grupe de țări între 13 și 32% în 2020. Conform prognozelor FMI, turismul internațional cu greu își va reveni în următorii 3 ani, ceea ce va determina dificultăți serioase statelor în care turismul conta între 50 și 90% din venituri și ocuparea forței de muncă. Criza economică a cauzat scăderea prețului la țiței la 45-70 dolari/baril afectând veniturile marilor exportatori (statele OPEC, Rusia), iar unii din producătorii mai mici dar puternic dependenți de venituri din vânzarea petrolului au fost împinși la încetarea de plăți, cum este cazul Ecuadorului declarat în situație de ”default” încă din aprilie 2020. Riscurile menționate sunt agravate în situația multor țări din faptul că pandemia și efectele ei economice le-a prins cu indicatori fundamentali – deficite gemene – îngrijorători, ceea ce a făcut ca economiile lor și marile corporații să fie degradate de agențiile de rating în fața împrumutătorilor mai puternic decât în criza financiară. Pe de altă parte, s-a accentuat diferențierea dintre economiile cu abilități de lucru la distanță, reflectând efectul regresiv al pandemiei asupra activităților și structurilor economice lipsite de sau nepregătite cu o infrastructură IT corespunzătoare.

Răspunsul fiscal în întreaga lume a fost focalizat și temporar, ceea ce a determinat mereu revenirea la stimulente, deși dispunerea lor au avut date de expirare. Viteza de reacție a fost determinată de caracterul brusc al crizei, ceea ce a prins legiuitorii fără o legislație corespunzătoare și sustenabilă a acordării lor. Ca urmare, relaxările de fiscalitate făcute nu vor fi fără consecințe asupra celor care au beneficiat de ele. La nivel global sprijinul fiscal acordat până în prezent (mare parte încă sub forma de promisiune) este estimat la 11.000 miliarde de dolari, cu precizarea că doar economiile mari au avut spațiu confortabil de manevră. Se mai precizează că ”economiile îmbătrânite” vor beneficia mai puțin de efectele stimulentelor fiscale privite ca o combinație între creșterea cheltuielilor publice și scăderea/relaxare unor taxe (vezi, Honda, J și Miyamato, H: ”Aging Economies May Benefit Less From Fisacl Stimulus”). Efectul stimulentelor fiscale pare să fie benefic economiilor cu o populație tânără, unde forța de muncă activă predomină pensionarii, aceștia din urmă consumând și investind mai puțin, deci cu o contribuție mai mică la creșterea economică. De asemenea, o economie cu o forță de muncă îmbătrânită și cu o datorie mare, prin forța lucrurilor stimulentele fiscale vor contribui mai puțin la creșterea economică și la creșterea costurilor refinanțării acestora. Concluzia este că în timpurile bune trebuie acumulate resursele care să permită spații fiscale mult mai generoase pentru perioadele de declin economic.

Dubla criză pandemică și economică a demonstrat posibilitatea unei mai strânse coordonări între politica fiscal bugetară și politica monetară sau mai bine zis între măsurile guvernelor și cele ale băncilor centrale, fără să se aducă prejudicii mari libertății instrumentelor de acțiune folosite de fiecare parte. Dintr-o altă perspectivă, aceeași dublă criză a marcat necesitatea unor coordonări internaționale a guvernelor între ele și a băncilor centrale între ele cu privire la răspunsul necesar efectelor cunoscute. La fel ca și în criza financiară, însă, răspunsul băncilor centrale a fost mai rapid și consistent pentru a menține economiile în viață cu oxigenul transportat de lichiditățile puse la dispoziție.

După celebra sintagmă folosită de Mario Draghi, fostul președinte al BCE, ”what ever it takes” ca să salveze euro, acum băncile centrale au reînnoit angajamentul de a folosi toate instrumentele la dispoziție printr-o politică monetară acomodativă prin care să le permită ajustările față de menținerea mandatului lor: stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și, după caz, scăderea șomajului prin stimularea economiilor prin asigurarea unei creditări sănătoase de către băncile comerciale a afacerilor și populației. Sinteza intervențiilor prin achizițiile de active guvernamentale și în unele cazuri ale corporațiilor a avut ca scop declarat asigurarea unei funcționări line a piețelor printr-o eficientă transmisie a impulsului monetar calat pe mai mult pe injecția de lichiditate și mai puțin prin dobânzile de politică monetară ajunse la zero sau chiar în teritoriu negativ.

Se poate admite că mandatul băncilor centrale a fost asumat în limite mai largi comparativ cu perioada crizei financiare și mai complex cu accente pe întărirea supravegherii și stabilității financiare, în condițiile relaxării cerințelor de capital. Dar, intervențiile masive neconvenționale, în termenii relaxării cantitative, au ridicat cerințele de transparență și de răspundere (accountability) a băncilor centrale, absolut necesare în contextul incertitudinilor în expansiune. Băncile centrale au înțeles că au nevoie de sprijin public și de mai multă comunicare dacă vor să-și securizeze independența și să-și îmbunătățească eficiența politicii monetare. Acest sprijin public cuplat cu o comunicare reală cu toți cei interesați, ”various stakeholders”, poate reduce din incertitudinile cu care să confruntă băncile centrale și, deci, să poată face o alegere bună în calibrarea politicii lor (IMF BLOG, ”Transparency Makes Central Banks More Effective and Trusted”,Tobias Adrian, Ghiath Shabsigh, and Ashraf Khan).

Acțiunea băncilor centrale a fost diferențiată funcție de decizii anterioare, în special în cazul celor care coborâseră dobânzile la niveluri scăzute istorice în urma crizei financiare (Banca Japoniei sau BCE). Celelalte bănci centrale, mai ales din economiile emergente, au avut posibilitatea relaxării politicilor monetare, în sensul asigurări de monedă în baza unor dobânzi în scădere sau, din motive de stres financiar, unele au majorat dobânzile pentru a preveni, prin fuga capitalurilor, deprecierile monedelor naționale și creșterea inflației. În cazul FED, modul de acțiune a urmat două direcții, cel al injecției de lichiditate în economie și reducerea la zero a cerințelor de rezerve la băncile comerciale, ușurând situația plăților debitorilor. Incertitudinile efectelor pandemiei asupra economiilor a determinat bănci centrale ca FED și BCE să dubleze volumul și să prelungească perioada de achiziții de active. Prin decizia curții constituționale a Germaniei, BCE a fost obligată la o mai mare transparență, în Parlamentul European, de a-și explica politica de relaxare cantitativă în termenii ”facem tot ce este necesar” ca economia zonei euro să nu se prăbușească. Mai mult, FED, în condițiile în care SUA este emitentul celei mai importante monede de rezervă, a preluat responsabilitatea de a asigura lichiditate globală în dolari prin aranjamentele de swap valutar cu alte nouă bănci centrale.

Poate trebuie reamintit că în economiile avansate, în ciuda stimulentelor fiscale făcute, băncile centrale au prevenit secarea lichidității chiar la firme private și municipalități prin preluarea în contrapartidă a datoriilor lor sub formă de colateral. Analiștii vorbesc de crearea unui ”pod”, între situația de lipsă temporară de lichiditate și viitoarea redresare, realizat de unele bănci centrale (FED, BCE și Banca Japoniei, dar și băncile centrale din Polonia și Ungaria) prin cumpărarea de active nelichide pentru moment. Acest lucru completează modul de acțiune relativ ”în forță și grabă” al unor bănci centrale, considerat ca fiind în afara reglementărilor legale de la criza financiară încoace, mai puțin preocupate de riscul și randamentele investitorilor, dar foarte acerbe în reglementarea comunității bancare (supraveghere întărită, teste de stres, creșterea cerințelor de calitate a capitalului, controlul strict al NPL etc.).

Se pare că în ciuda măsurilor luate de băncile centrale de a preveni deteriorarea funcționării piețelor financiare (reduceri de dobânzi, injecții de lichiditate, cumpărări de active), inclusiv aranjamentele swap de acces la fonduri în dolari, cursul dolarului SUA s-a apreciat, ceea ce a determinat ca președinți de bănci centrale importante (Lagarde, Powel, Kuroda) să solicite guvernelor facilități fiscale sporite, pe lângă cele deja inițiate, pentru a stăvili declinul economic semnificativ vizibil în primele trei trimestre ale anului 2020. În cazul posibilităților de manevrare a dobânzilor de politică monetară, deja scăzute în cazul multor economii înainte de pandemie, evocată de mulți analiști cu comentarii pro și contra, încrâncenarea acestora ar trebui să țină cont de ”declinul natural al ratei dobânzilor produsă de schimbările demografice și nivelul în scădere a productivității muncii” (FT Opinion: „Rage against central bank is misdirected”).

Robin Harding, șeful biroului Financial Times la Tokio, observă că poate multe din fenomene ca bulele în prețurile imobiliare, firmele zombie, prăbușirea acțiunilor, creșterea inegalităților și chiar distrugerea capitalismului pot fi puse pe seama scăderii dobânzilor, ca o reflectare a relaxărilor monetare a băncilor centrale, dar trebuie de înțeles că băncile centrale nu au avut o altă alternativă pentru prezentul definit de ultimii 15 ani. Lipsa de înțelegere a multitudinii de factori care determină decizii de scădere a dobânzii de politică monetară în aceste vremuri a determinat ca unele guverne să critice modul de acțiune independent de politică a unor bănci centrale și au reacționat prin schimbarea unor guvernatori ”neascultători”. În acest context, Donald Trump, de exemplu, se întreba cum un grup mic de oameni pot decide asupra nivelului ratei dobânzii. Judy Shelton, nominalizată de Trump în bordul FED, se întreba dacă unei bănci centrale i se poate permite să stabilească o rată a dobânzilor, ”un cost al capitalului versus unei rate a dobânzilor determinată oarecum organic de oferta pieței” (interviu dat FT).

O concluzie serioasă, care ar putea avea efecte teoretice și de legalitate, este că dubla criză – pandemică și economică – este oportunitatea de a reanaliza consistența politicilor economice și pe cei care le aplică, politicieni și/sau entități îndrituite cu ele.

Unele consecințe preocupante

Există un consens că actuala situație descrisă de dubla criză va lăsa urme în timp, unele din cele mai înnegurate care trebuie să ne preocupe. O problemă capitală, contrară efortului sănătos de consolidare fiscală, este adâncirea deficitelor publice ca proporție față de PIB. Conform previziunilor FMI, în țările dezvoltate acesta va crește de la 3.3% în 2019, la 16,6% în 2020, iar în economiile emergente de la 4,9% la 10,6%. Împlinirea previziunii înseamnă bilanțuri negative supra extinse ale guvernelor, ușor amendate de spațiul fiscal disponibil la declanșarea pandemiei.

Efectul situației cu creșterea îndatorării ridică problema dacă statele lumii se vor introverti sau vor conlucra pentru a sprijinii economia globală care poate să ajute toate statele lumii în proiectele viitoare. Unele gesturi sunt remarcabile, ca propunerea G-20 de a amâna serviciul datoriei publice la cele 76 de state cele mai sărace. Se pare că acest gest nu este de ajuns, iar statele bogate ar trebui să facă mai mult, ca urmare au nevoie de o voință politică sporită. Ea trebuie stimulată cel puțin din două motive. Globalizarea a mărit interdependențele dintre state, iar conceptul ”fiecare pentru el”, care a dominat prima parte a răspunsului guvernelor pentru criza pandemică și efectele ei economice, nu va rămâne fără urmări. Speranța în economiile emergente de ieșire din criză, cea manifestă în criza financiară, în prezent nu mai are nici o bază. Economiile bogate au responsabilitatea restabilirii încrederii în lume, iar oferta acestui ”lubrifiant al tranzacțiilor” din lume este la cel mai scăzut nivel.

O atenție sporită trebuie acordată raportului de eforturi între a parcurge revenirea economică și calitatea redresării pe termene lung. Cred că ne este clar că cu cât se va întârzia stoparea tăvălugului scăderii veniturilor populației și cel al producției, cu atât mai mult redresarea va întârzia și va fi mai îndelungată. Cu privire la acest aspect avem incertitudinea mărimii intervențiilor necesare, dar, acestea nefăcute la timp, oprirea tăvălugului amintit devine tot mai critică cu pericolul deflației, o altă combinație nefericită între lipsa puterii de consum/investiții și evoluția prețurilor. Cum în cazul multor state acest pericol devine evidente, el este un alt motiv pentru o cooperare globală deschisă în fața pericolului comun, a unei crize globale prelungite, cu economii înecate în datorii fără efectele scontate.

Pericolul deflației trebuie pus în antiteză cu faptul că imensele noi datorii care se vor acumula sunt purtătoare ale riscului exploziei inflației prin dominanța fiscală. Întrebarea care urmează vis-a-vis de acest risc este dacă prin afectarea independenței băncilor centrale acestea mai pot controla creșterea prețurilor prin impulsul monetar sau vor contempla terminarea reușitei unei perioade cu inflație scăzută. Înțelegerea politicului ar trebui să devină înțelepciune, chiar dacă se spune că, în zona băncilor centrale, tehnocrații responsabili cu politica monetară sunt aleși de către parlamentele politice. Istoria postbelică ne spune că ori de câte ori a existat o presiune politică asupra băncilor centrale, efectul a fost revenirea inflației. Pentru viitor, scăderea veniturilor de acum cu revenirea inflației va determina ca plata datoriilor acumulate să de vină tot mai oneroasă.

Soluția este ca politicul să orienteze resursele cu predilecție acolo de unde economia își revine cu consecințele favorabile tuturor. Acest lucru înseamnă o conlucrare cu patronatele și sindicatele în găsirea celei mai bune orientări a stimulentelor pentru reformele structurale cerute de o lume în schimbare. Atât timp cât PIB-ul unei țări va crește în mod real și cei care au suferit cel mai mult de pe urma dublei crize vor simți confortul unei economii în expansiune cu oportunități în creștere pentru aceștia. Mulți analiști sunt de părere că se va ajunge cu necesitate la o renegociere a contractului social dintre cetățeni și stat, imperios cerut de schimbările care se anunță ca soluții ale viitorului (digitalizarea, economia verde, IA), pentru a se intra într-o nouă eră de liniște socială. Să nu uităm că Henry Adams, un mare istoric, afirma că sarcina politicului este de a interveni ”în organizarea sistematică a celor cuprinși de ură”. Este exact caracteristica vremurilor prin care trecem.

Ce ar trebui să facem

Ar trebui să ne debarasăm de concepția că noi știm cel mai bine decât ceea ce știu alții, ca soluții vremelnice, și să ne întoarcem mai mult la economia politică prin care putem evita destabilizarea concomitentă a socialului și a politicului. Ar trebui să tragem o linie la finele perioadei în care ambele clase de politici, fiscale și monetare, s-au bucurat de un sprijin politic semnificativ pentru a trece de dubla criză astfel încât înțelegerea vremelnică a ajutorului care trebuie dat celor mai afectați – persoane și firme – să nu ducă la subminarea politicii monetare de scopuri politice înguste, legate mai ales de putere (Michael Strobaek, președinte al Global Investment Committee, opinie FT: ”Investor fears about looming inflation are overblown”). Acest lucru ar determina tranziția spre un nou regim al inflației cu pierderea câștigurilor realizate de banca centrală prin strategia de țintire a inflației.

România se confruntă cu o scădere relativă prelungită a investițiilor din lipsa spațiului fiscal, când vorbim de investiții publice, și de lipsa de stimulente pentru ca sectorul privat să se implice în economie cu propriile lor învestiții. Avem o realitate pe care trebuie să o depășim, constând din nivelul foarte redus al investițiilor interne și al investițiilor străine directe, acestea din urmă neducând la creșterea datoriei externe. În fața a numeroase falimente previzibile în sectorul privat, trebuie de acționat în sensul limpezirii economiei de factori care o trag în jos, ceea ce înseamnă, în egală măsură, o viziune strategică și pragamtism pentru mediul de afaceri și liderii politici (Philippe Le Houerou: ”Priorities for saving the private sector”, Project-Synicate). Viziunea și pragmatismul trebuie să includă, în opinia pe care o împărtășesc cu mulți alții, o schimbare în modelul de dezvoltare național, racordat mai bine la resursele potențiale și la realitățile modificărilor din economia globală. O dezvoltare sustenabilă pentru România are ca prioritate absolută consolidarea fiscal-bugetară, pusă mereu în pericol de tentațiile politicianiste prin care nu se respectă echilibrele economice fundamentale. Acest lucru este evocat, în cazul României, de decenii bune de FMI și mai nou de UE.

A nu ține cont de economia politică și de regula de aur a echilibrelor macroeconomice periclitează însăși pregătirea României pentru adoptarea euro, aflată deocamdată în pauză din motivul lipsei de consolidare fiscală fără de care nu se poate asigura sustenabilitatea criteriilor de la Maastricht. Este de acceptat ca momentul adoptării monedei unice, ca ancoră puternică a României în procesul de integrare european, să fie atunci când suntem pregătiți pe deplin. Dar cred, în același timp, că un calendar dezlânat, fără finalitate, a acestei pregătiri nu poate fi de acceptat în condițiile geopolitice globale și regionale cu care ne confruntăm.

Pentru a fi pragmatic și în consens cu necesitatea contribuției unui mix de profesiuni înalt calificate în fața schimbărilor aproape fundamentale care trebuie să se petreacă în lume după pandemia actuală, pandemie care în sens general va rămâne un factor peren de influență în viața noastră, revin cu propunerea ca România să legifereze o structură perenă de programare strategică a dezvoltării sale, în care să se regăsească specialiști de profesii variate și adepți de curente politice majore. Fără o astfel de structură care să pună în discuții periodice o viziune de dezvoltare a României pe termen mediu și lung cu luarea în considerare a tendințelor prezente în modificare continuă, nici un program de guvernare nu va fi ancorat într-o realitate fiabilă, va rămâne exclusiv unul de conjunctură politică și politicianistă, strict legat de un ciclu electoral plin de promisiuni și cu rezultatele cunoscute pentru așteptările mereu înșelate ale cetățenilor votanți. Acest scenariu perdant se cam repetă de trei decenii!'

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.