Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sprijinul Occidental pentru Kiev pierde viteză: fondurile trimise Ucrainei au scăzut cu 90%

Facebook
euro bani de la UE

La aproape doi ani de la debutul războiului dus de ruși în Ucraina, dinamica susținerii occidentale pentru Kiev este în pierdere de viteză: ajutorul nou a scăzut cu 90% în perioada august-octombrie 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit celui mai recent raport al Institutului Kiel, publicat joi, scrie Le Monde, conform Rador Radio România.

Această tendință ar putea continua, întrucât un fond de 50 de miliarde de euro preconizat de Uniunea Europeană este blocat de reticența anumitor țări europene, în timp ce, peste Atlantic, aleșii Senatului american au votat miercuri împotriva unei măsuri de ajutor de urgență pentru Ucraina.

Datele institutului german arată că numărul donatorilor se reduce și se concentrează în jurul unui nucleu de țări: Statele Unite, Germania, țările din nordul și estul Europei, care promit atât ajutor financiar, cât și armament avansat, inclusiv avioane F-16 și tancuri Leopard. În total, din februarie 2022, țările care susțin Kievul au angajat cel puțin 246 de miliarde de euro la nivel militar, financiar sau umanitar.

„O atitudine mai ezitantă”

Perioada august-octombrie 2023 marchează reducerea ajutoarelor noi angajate pe termen scurt – pachete de ajutoare financiare sau militare anunțate până acum în mod regulat de aliații Kievului. „Cifrele noastre confirmă impresia unei atitudini mai ezitante din partea țărilor donatoare în ultimele luni. Având în vedere incertitudinea din jurul ajutorului suplimentar al SUA, Ucraina nu poate decât să spere că UE va adopta în sfârșit pachetul de sprijin anunțat de mult timp, în valoare de 50 de miliarde de euro. O nouă întârziere ar întări în mod clar poziția lui Putin”, a declarat Christoph Trebesch, șeful echipei care produce datele pentru Ukraine Support Tracker la Institutul Kiel.

În termeni absoluți, cele mai bogate țări au fost cele mai generoase. Statele Unite sunt, de departe, principalul donator, cu peste 75 de miliarde de euro în ajutor anunțat, inclusiv 46,3 miliarde în ajutor militar. Țările Uniunii Europene au anunțat atât ajutor bilateral (51,05 miliarde EUR), cât și ajutor comun din fonduri ale Uniunii Europene (81,35 miliarde EUR), în valoare totală de 132,4 miliarde EUR.

Norvegia și țările baltice, donatori generoși

Când raportăm aceste contribuții la produsul intern brut (PIB) al fiecărei țări donatoare, clasamentul se schimbă. Statele Unite se situează pe locul al optsprezecelea (0,32% din PIB), cu mult în urma țărilor vecine cu Ucraina sau a fostelor republici sovietice prietene. Norvegia este apoi lider în rândul donatorilor, cu 1,6% din PIB – datorită unui program de ajutor multianual – urmată de țările baltice: Lituania (1,39%), Estonia (1,31%) și Letonia (1,09%). Acest trio de state, care au granițe directe cu Rusia sau cu aliatul ei Belarus, s-au numărat printre cei mai generoși donatori de la începutul conflictului.

În clasamentul procentului din PIB, Franța se află pe locul trei, cu 0,06% din PIB, în urma Spaniei (0,7%). Ajutorul oferit de Paris a fost într-un declin constant de la începutul invaziei Rusiei asupra Ucrainei – a fost al douăzeci și patrulea în aprilie 2023 și al treisprezecelea în vara lui 2022.

Vecinii Ucrainei dau cel mai mult

Cu toate acestea, aceste date au unele limitări. Institutul Kiel nu poate număra donațiile private sau ajutorul oferit de țări în mod indirect, prin finanțarea organizațiilor neguvernamentale, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați sau Unesco.

Aceste cifre nu iau în calcul nici primirea refugiaților, ceea ce reprezintă un efort semnificativ pentru țările limitrofe cu Ucraina; Polonia a primit 16 milioane de refugiați ucraineni care au tranzitat teritoriul său (dintre care unii s-au întors în Ucraina, iar alții s-au întors în Polonia); iar România, 3,7 milioane. Franța a primit 70.570 de refugiați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.