Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stan (ANAF): Încasările au fost afectate în multe administrații financiare din cauza protestelor

antena3.ro
anaf

Încasările au fost afectate în multe administrații financiare din cauza protestelor înregistrate, inclusiv la punctele de lucru ale departamentelor de Trezorerie și contabilitate publică, a declarat Bogdan Nicolae Stan, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă al instituției remis, marți, Agerpres.

"Ni s-au raportat mai multe situații în care plățile către Trezorerie au fost refuzate în ultimele zile de către funcționari care protestau. La Timișoara, de exemplu, au existat angajați ai ANAF al căror comportament a fost sub demnitatea statutului funcționarului public. În multe administrații financiare, încasările au fost afectate, din cauza protestelor înregistrate, inclusiv la punctele de lucru ale departamentelor de Trezorerie si contabilitate publică. Le cer să nu mai blocheze activitatea, acest lucru este ilegal. Mi-am exprimat deschiderea pentru un dialog permanent cu liderii de sindicat. Însă, orice protest trebuie să respecte legea, ori, în cazul acesta, cadrul legal a fost de mult timp depășit", a declarat Stan.

Președintele ANAF le-a solicitat marți directorilor din direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în cadrul unei videoconferințe, să asigure o bună funcționare a activității instituției în relația cu contribuabilii și să respecte prevederile legale, pe fondul derulării protestului din ultimele zile. El a cerut directorilor executivi să poarte un dialog onest cu reprezentanții sindicatelor din finanțe și să găsească împreună o soluție prin care să se asigure buna desfășurare a activității instituției. "Blocarea, chiar și pentru o perioada scurtă de timp, a activității de colectare are repercusiuni nedorite și, de multe ori, greu de contorizat asupra întregii societăți", a mai precizat Stan.

Angajații din Finanțe din țară au întrerupt marți activitatea, pentru a doua zi consecutiv, în semn de protest față de prevederile proiectului Legii salarizării unitare, care ar aduce o scădere cu până la 35% a salariilor acestora. Președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor ''Sed Lex'', Vasile Marica, a anunțat, luni, că salariile a 12.000 de angajați ar scădea cu circa 10 — 35% după aplicarea noii legi a salarizării unitare.

Circa 500 de angajați din Finanțe au protestat luni, în fața sediului ANAF din București, după care au plecat în marș spre Ministerul Finanțelor Publice, unde au rămas mai bine de două ore. În cursul zilei de miercuri, liderii de sindicate din țară vor veni la București la o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.