Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Stârpirea Hamas nu e un lucru simplu'. Vasile Dîncu avertizează asupra unui război pe termen lung

Twitter
Vasile Dîncu

Fostul ministru al Apărării Vasile Dîncu spune că, în contextul războiului din Israel, stârpirea Hamas nu e un lucru simplu.

„Nu este foarte simplu, chiar dacă unii spun că forța disproporționată a Israelului ar putea să rezolve situația sau ceea ce cer în general politicienii, mai ales cei din Israel și din altă parte, să se termine, să se stârpească, așa cum am văzut că există o expresie, organizația Hamas, eu nu cred că acest lucru se poate întâmpla foarte simplu, nu numai din cauza modului în care aceștia sunt implementați în teritoriile din această regiune, dar și pentru că există în acest moment la nivel mondial, până la urmă, un conflict simbolic sau nu în acest sens. Am văzut că în aceste zile, Consiliul de Securitate al ONU și-a arătat încă o dată neputința, impotența, încercând să facă un document, Rusia a început un document, apoi Brazilia, un text pe care l-au trimis la reprezentanții din Consiliul de Securitate și nu s-a reușit o condamnare comună, în care să fie trecută în mod expres Hamas ca organizație care a produs atrocități. Vedem și unele manifestații din multe capitale, vedem ce se întâmplă în Orientul Mijlociu și în Asia. Nu va fi foarte simplu. Cred că ne vom îndrepta spre un conflict pe termen lung. Să sperăm că presiunea opiniei publice internaționale va reuși să localizeze acest conflict și să sperăm că nu se va ajunge la un conflict care să aibă o rezonanță mondială, ar fi un adevărat dezastru”, a spus, la RFI, Vasile Dîncu.

Despre românii din Fâșia Gaza, fostul ministru al Apărării precizează că „există în Gaza vreo 200 de muncitori și oameni care ajuns acolo la familii sau care sunt în acest moment în familii mixte în Gaza, care au cerut să ajungă în România. Din câte știu eu, Guvernul este preocupat în acest moment, împreună cu TAROM-ul, pentru a repatria ceea ce se poate. Americanii spun că în scurt timp se vor putea repatria oamenii din Gaza, din zona Egiptului, care a închis granița, dar se pare că după incursiunea lui Antony Blinken în Egipt, s-ar putea ca Egiptul să deschidă niște puncte de trecere a frontierei pentru cei care ajung acolo și sper cu această ocazie să putem să-i aducem în țară și pe cetățenii noștri români”.

Întrebat dacă se va duce Marcel Ciolacu în Israel, Dîncu a spus: „Nu am informații în acest sens, dar există, am auzit și eu acest lucru, dar nu sunt sigur, nu am vorbit cu Marcel Ciolacu de două zile și nu știu exact. Probabil că atitudinea României de sprijin pentru Israel, relațiile foarte bune pe care și premierul Ciolacu le are personal cu domnul Netanyahu ar putea să ducă la acest lucru, la o vizită. Am văzut că există foarte mulți lideri europeni care au primit invitație sau se duc acolo”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.