Statele Unite condamnă reținerea inspectorului AIEA în Iran: Casa Albă cataloghează gestul drept intimidare

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 09-11-2019

Actualizat: 09-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: pbs

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a catalogat drept "act de intimidare" incidentul în care a fost implicat un inspector al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care a fost reţinut scurt timp, potrivit Mediafax.

"Este vorba de un act de intimidare scandalos şi nejustificat", a declarat Mike Pompeo, citat de cotidianul Le Figaro.

Citește și: Mugur Isărescu, lovitură la temelia discursurilor lui Orban și Iohannis: Economia nu este pe fundul prăpastiei

Autorităţile iraniene au transmis, joi seară, că inspectorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) reţinut la intrarea într-un complex nuclear era suspect că transporta substanţe explozive.

Uniunea Europeană a exprimat "preocupare" privind incidentul din Iran cu un inspector al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri