Statele Unite iau primele măsuri pentru ridicarea sancţiunilor împotriva Siriei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 24-05-2025 04:46

Actualizat: 24-05-2025 07:46

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Vineri, Statele Unite au luat primele măsuri către ridicarea sancţiunilor împotriva Siriei, după ce preşedintele Donald Trump a afirmat că administraţia sa le va anula, informează Rador Radio România.

Departamentul Trezoreriei a emis o licenţă generală care autorizează tranzacţii ce implică guvernul interimar al Siriei, condus de preşedintele Ahmed al-Sharaa, ca şi banca centrală şi companiile de stat.

Secretarul american de stat, Marco Rubio, a emis o derogare de 180 de zile de la sancţiunile împotriva Siriei sub Actul Caesar, pentru a se asigura că sancţiunile nu vor împiedica revenirea şi reconstrucţia în Siria, a transmis pentru Reuters Departamentul de Stat.

Sancţiunile au fost impuse împotriva guvernului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad în 2011, după începerea războiului civil în ţară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri