Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear

sua iran

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear din 2015, a declarat, vineri, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, transmite Reuters preluat de news.ro

”Diplomaţia cu Iranul este în curs, dar nu într-o manieră directă, în acest moment. Există o comunicare, prin intermediul europenilor şi al altor părţi, care ne permite să explicăm iranienilor care este poziţia noastră referitoare la abordarea complianţei şi pentru a auzi care este poziţia loc”, a declarat acesta reporterilor.

Noua administraţie a preşedintelui Joe Biden a refuzat să acorde Teheranului stimulente unilaterale pentru a începe discuţiile, dar a lăsat deschisă posibilitatea ca ambele părţi să ia măsuri reciproce pentru a relua implementarea acordului, o abordare pe care Washingtonul o numeşte ”complianţă pentru complianţă”.

”Aşteptăm în acest moment să auzim din partea iranienilor cum vor să procedăm. Nu va fi uşor, dar credem că ne aflăm într-un proces diplomatic care va continua şi în cele din urmă ne vom asigura obiectivul, care este de a împiedica Iranul să producă o armă nucleară şi de a face acest lucru prin intermediul diplomaţiei”, a spus Sullivan.

Statele Unite au anunţat pe 18 februarie că sunt pregătite să discute cu Iranul despre revenirea ambelor părţi la acordul nuclear.

Iranul a început să încalce acordul în 2019, la circa un an după ce fostul preşedinte american Donald Trump a retras Statele Unite din acest pact şi a reimpus sancţiuni economice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.