Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite şi Uniunea Europeană cer o nouă investigaţie 'transparentă' în privința originii coronavirusului

WSJ
SUA UE

Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut marţi elaborarea unui nou studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) asupra originii pandemiei COVID-19, care să fie ''transparent, bazat pe probe, condus de experţi şi fără interferenţe'', şi au anunţat că vor lucra împreună în vederea stabilirii unor ''metode'' pentru posibile viitoare investigaţii asupra epidemiilor, relatează agenţia EFE.

Acest anunţ a fost făcut într-un comunicat comun difuzat la finalul summitului UE-SUA, desfăşurat marţi la Bruxelles şi la care au participat preşedintele SUA, Joe Biden, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

OMS a efectuat o prima investigaţie în cadrul unei misiuni desfăşurate împreună cu China în zona oraşului chinez Wuhan, considerat epicentrul pandemiei, scrie Agerpres.ro.

Cercetarea nu a reuşit să elucideze originea coronavirusului SARS-CoV-2, dar experţii care au efectuat-o au estimat în raportul lor, publicat în luna februarie, ca fiind "extrem de improbabilă" ipoteza unei scăpări a coronavirusului dintr-un laborator al oraşului, ipoteză susţinută de unii responsabili politici şi ai serviciilor secrete din SUA, mai ales în timpul administraţiei fostului preşedinte Donald Trump.

Administraţia succesorului acestuia, Joe Biden, a fost rezervată în a sprijini o asemenea ipoteză, dar susţine că misiunea OMS, care a durat patru săptămâni, s-ar putea să fi fost supusă unor presiuni din partea Beijingului, justificând astfel solicitarea pentru o noua investigaţie.

Transmiterea coronavirusului de la un prim animal la un al doilea înaintea unei contaminări la om este ipoteza ''cea mai probabilă'', dar nu au putut fi identificate aceste animale, o posibilitate fiind şi transmiterea virusului prin lanţul frigorific, a declarat şeful delegaţiei OMS care a realizat investigaţia la Wuhan, Peter Ben Embarek.

Deşi demersurile pentru identificarea originii coronavirusului indică un rezervor natural la lilieci, este improbabil ca aceştia să fi fost în Wuhan, a mai menţionat expertul OMS la data prezentării raportului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.