Statele Unite şi-au exprimat duminică sprijinul ferm pentru oferta de armistiţiu a preşedintelui afgan Ashraf Ghani, lansând un apel talibanilor să depună armele după un recent val de violenţe în ţară, scrie AFP, conform Agerpres.
"Statele Unite salută anunţul guvernului afgan referitor la un armistiţiu condiţionat de participarea talibanilor", a afirmat şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, într-un comunicat.
"Partenerii noştri internaţionali şi noi sprijinim iniţiativa poporului şi guvernului afgan şi lansăm un apel talibanilor să participe la aceasta", a adăugat el.
Ashraf Ghani a declarat duminică un armistiţiu de trei luni cu talibanii, cu începere de luni, înainte de începerea sărbătorii muslumane Eid al-Adha, a Sacrificiului, până la aniversarea naşterii profetului pe 21 noiembrie, "cu condiţia ca talibanii să facă acelaşi lucru".
"Ne exprimăm speranţa, alături de întreaga comunitate internaţională, că afganii vor putea sărbători Eid al-Adha în pace în acest an, fără teamă", a continuat secretarul de stat american în comunicat.
"Statele Unite susţin oferta preşedintelui Ghani privind discuţii aprofundate cu o ordine de zi acceptată de ambele părţi. Rămânem pregătiţi să susţinem, să facilităm şi să participăm la negocieri directe între guvernul afgan şi talibani", a subliniat Mike Pompeo.
Oficiali americani s-au întâlnit luna trecută cu reprezentanţi ai insurgenţilor în Qatar, fără să fie anunţate rezultatele acestor tratative.
"Nu există niciun obstacol în calea discuţiilor. A sosit vremea păcii", a mai spus demnitarul de la Washington, citat de AFP
Statele Unite susțin oferta de armistițiu făcută de președintele afgan talibanilor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.788
Trump pare că s-a răzgânit: nu mai doreşte alte atacuri asupra obiectivelor energetice din Iran
1.788

1.562
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a patra zi consecutiv
1.562

1.178
VIDEO Un robot chelner "a înnebunit" la serviciu: A început să spargă farfurii și a dansat haotic în mijlocul restaurantului
1.178

73
UE: Israelul "trebuie să înceteze" operaţiunile sale din Liban
73

958
Europenii sunt tot mai cautați pentru a deveni spioni de ocazie. Serviciile de informații îi recrutează ușor dacă le oferă bani
958

70
Qatarul expulzează diplomați iranieni după atacul asupra celei mai mari instalații de gaze naturale din ţară
70

1.291
Un plasture de dimensiunea unei monede ar putea revoluționa medicina: Schimbă modul în care ne facem analizele
1.291

1.936
Germania își schimbă poziția și avertizează: escaladarea din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză globală. Care este marea temere
1.936

1.307
Scenariul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu, demontat de Cristian Diaconescu: "Cine ar folosi primul arma nucleară ar fi izolat instantaneu"
1.307

447
Ecoul războiului din Iran zguduie calculele pentru 2026: Fed ține dobânda pe loc, în vreme ce inflația urcă
447

698
Blocaj cu miză globală: NATO caută "cel mai bun mod" pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz
698

74
Lumea intră într-o nouă eră a războiului dominată de inteligență artificială - Avertismentul lui Volodimir Zelenski
74

61
Rusia și Iran sunt 'frați în ură' - Zelenski explică britanicilor gravitatea situației privind tehnologia dronelor Shahed dezvoltată de cele două țări
61
















Comentează