Stațiunea din România care devine Destinația Anului 2025. Cândva pustie, astăzi îi răsfață pe turiști cu servicii premium

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 19-08-2025 19:41

Actualizat: 20-08-2025 22:04

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Stațiunea Sovata continuă să se dezvolte și să atragă turiști prin investiții majore realizate în ultimii ani. În ultimii cinci ani, aici s-au deschis patru hoteluri de patru stele, în timp ce un altul a trecut printr-un proces amplu de renovare, notează Mediafax.

Potrivit Visit Sovata, platforma oficială de promovare a stațiunii, tot în această perioadă, trei hoteluri de trei stele au fost modernizate, iar numeroase pensiuni, vile și alte unități de cazare au fost construite sau renovate, transformând oferta turistică într-una diversă și actuală.

content-image

„Valoarea totală a investițiilor depășește 80 de milioane de euro, sumă care a schimbat radical imaginea stațiunii și a dus la creșterea capacității de cazare. În prezent, numai hotelurile cu spa pot găzdui aproximativ 2.000 de turiști, iar planurile de dezvoltare includ încă trei hoteluri de patru stele aflate în diferite etape de proiect”, se arată într-un comunicat de presă.

Pachete pentru toate buzunarele

Prin aceste investiții și modernizări, Sovata își consolidează poziția de stațiune balneoclimaterică de referință, capabilă să ofere servicii la standarde ridicate și să atragă turiști în căutarea relaxării, a tratamentelor de specialitate și a experiențelor autentice într-un cadru natural deosebit.

„Hotelierii din Sovata practică prețuri competitive raportat la calitatea serviciilor oferite. Pachetele includ cazare, acces la centre SPA și tratamente balneare, dar și mese în restaurantele hotelurilor sau facilități de wellness. Bugetul mediu pentru o vacanță de 4–5 zile pentru o familie cu 2 adulți și 1 copil se situează între 3.000 și 4.500 lei, în funcție de sezon, tipul de unitate și serviciile alese. Tot mai mulți turiști optează pentru pachete integrate, ceea ce contribuie la creșterea atractivității stațiunii”, se menționează în comunicat.

content-image

Sovata este o destinație unică în România datorită combinației dintre SPA & wellness, natură și tradiție. Stațiunea a fost aleasă Destinația Anului 2025 la categoria Stațiuni balneo climaterice, în cadrul competiției „Destinația Anului”, desfășurate în Sibiu, pe data de 9 aprilie 2025. Distincția confirmă recunoașterea națională a calității serviciilor și a eforturilor de dezvoltare ale stațiunii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri