Statuia din Gdansk (nordul Poloniei) a fostului preot catolic Henryk Jankowski, acuzat de pedofilie, a fost vandalizată în noaptea de miercuri spre joi de trei militanţi, transmite AFP preluată de Agerpres.
Acţiunea coincide cu deschiderea, joi dimineaţă, de către Papa Francisc, a unei reuniuni la Vatican consacrate combaterii pedofiliei.
Cei trei bărbaţi, rezidenţi în Varşovia cunoscuţi pentru participarea la manifestaţii contra puterii conservatoare, au dislocat cu ajutorul unei frânghii statuia lui Henryk Jankowski, decedat în 2010, şi au răsturnat-o pe anvelope de maşină, pentru a amortiza şocul, potrivit unei înregistrări video postate pe reţelele de socializare online.
Ei au transmis site-ului de informaţii oko.press un manifest de câteva pagini pentru a-şi explica gestul al cărui scop, susţin ei, ''este de a distruge falsul şi odiosul mit al lui Henryk Jankowski şi nu materia primă a statuii sale''.
''Iniţiem o acţiune al cărei scop este căderea simbolică, de pe piedestalul comunitar, a falselor amintiri despre persoana lui Henryk Jankowski'', se arată în mesajul citat.
''Ei au fost arestaţi către ora 03:00 dimineaţă şi au fost conduşi la sediul forţelor de ordine pentru a fi audiaţi'', a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Gdansk, Karina Kaminska. Autorii riscă o amendă şi pedeapsa cu închisoarea.
Statuia din Gdansk a fostului preot catolic Henryk Jankowski, acuzat de pedofilie, a fost vandalizată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
8

11
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
11

14
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
14

34
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
34

2.291
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
2.291

26
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
26

66
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
66

2.253
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.253

32
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
32

1.984
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.984

2.196
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.196

3.826
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.826

2.851
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.851
















Comentează