Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Belarus este tot mai izolat: Primele țări care l-au declarat pe Aleksandr Lukaşenko persona non grata

newsweek
alexandr lukasenko

Lituania, Estonia şi Letonia i-au inclus luni pe lista neagră pe preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, şi pe alţi aproximativ 30 de înalţi funcţionari ai regimului său pentru presupusă fraudă electorală şi pentru represiune împotriva manifestanţilor pro-democraţie, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Ţările baltice, membre ale UE şi NATO, şi-au anunţat sancţiunile în cadrul unui efort coordonat de a-i sprijini pe manifestanţii din Belarusul vecin, care au intrat în a patra săptămână de proteste după alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august.

"Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decât pur şi simplu să publicăm declaraţii, că trebuie să luăm de asemenea măsuri concrete", a declarat pentru AFP ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.

Citește și: Raluca Turcan îi răspunde prin ricoșeu lui Rareș Bogdan: 'Vedem demagogie și oportunism politic'

Lukaşenko a evocat luni ideea unui referendum constituţional pentru a calma ampla mişcare de contestare ce are loc în Belarus de trei săptămâni, fără a face alte precizări privind modalităţile de desfăşurare, calendarul sau conţinutul consultării populare.

Duminică, zeci de mii de susţinători ai opoziţiei s-au strâns pe străzile din Minsk, pentru al treilea weekend consecutiv, pentru a denunţa realegerea lui Lukaşenko, într-un scrutin considerat fraudulos de opoziţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.