Evenimentul Zilei:
În 2002, președintele George W. Bush aproba în secret, ca pe o Operațiune clandestină, Programul de detenție și interogare al CIA pentru a obține informații despre teroriștii Al Qaida. Era după 11 septembrie 2001. Americanii voiau să știe că Atentate precum cel din 11 septembrie 2001 nu se vor mai repeta. Pentru obținerea acestor informații, CIA pretinde că are nevoie de autorizarea prezidențială a unui Program special de detenție și interogare. De ce? Pentru că Legea americană interzice tortura pe teritoriul Americii. Or CIA socotise că va obține informații prețioase de la cei capturați apelînd la mijloace aflate la limita legii. Un astfel mijloc l-a constituit născocirea așa-ziselor închisori CIA din țări precum România. Legea americană interzice tortura pe teritoriul american. Nu însă și pe teritoriul românesc. Prizonierul era adus de CIA pe un aeroport românesc. Aici era dat jos, vîrît într-o casă conspirativă a SRI și torturat pînă-l lua dracu’. CIA nu putea fi acuzată că încălca Legea. Mijloacele ilegale erau aplicate pe teritoriul altui stat!... Programul secret, justificat prin Lupta împotriva terorismului, a ajuns la urechile presei americane. Presa americană, prin naștere apărătoare a valorilor democratice, a tresărit indignată și ca urmare a campaniei de presă, în 2009, Comisia Senatorială de Control al Serviciilor Secrete americane, condusă de Dianne Feinstein, una dintre cele mai puternice persoane din SUA, a declanșat o investigație asupra acestui Program. Rezultatul acestei investigații? Raportul de 6.700 de pagini. Un Raport care a fost obstrucționat de CIA cît s-a putut. Ce spune Raportul? Că acest Program nu numai că a încălcat Legile SUA, dar mai mult, că n-a fost eficient în privința informațiilor obținute.... Programul a fost autorizat în numele Luptei împotriva terorismului. Ceilalți pămînteni se întreabă: Cum adică, Senatul SUA pune CIA pe coji de nucă, pentru c-a folosit mijloace ilegale împotriva unor teroriști? Răspunsul îl dă Barack Obama: Președintele american a arătat că America nu-și poate permite încălcarea valorilor și principiilor sale în lupta împotriva terorismului. Dacă folosim aceleași mijloace ca și dușmanii noștri, prin ce ne mai deosebim de ei? Concluzia momentului din SUA pentru așa zisa democrație de la noi: Nici un scop nu justifică mijloacele. Nici o luptă, oricît de necesară ar fi, nu justifică mijloacele ilegale folosite de ea. Nici măcar Lupta împotriva Corupției!
Digi24:
Deși se află în Statele Unite ale Americii, președintele ales Klaus Iohannis a postat în ultimele zile mai multe mesaje pentru români. „Văd că domnul Iohannis își folosește vacanța în mod activ și în mod neconvențional, dar reîncarcă registrul care a fost catalizatorul alegerii sale ca președinte. Registrul sistemului politic alternativ, care are în rețelele de socializare principalele metode, instrumente, puncte de cristalizare. Și atunci sigur că orice mesaj nou pe Facebook îi regenerează simpatia, încrederea, care cresc postura de nou președinte”, a comentat Emil Hurezeanu .Acesta a precizat însă, că președintele Klaus Iohannis mai are doar câteva zile în care mai poate transmite mesaje neangajate politic. „Mai are câteva ore, zile, de tangaj în domeniul mesajelor simbolice, neangajate politic. Va fi foarte repede în situația să se ancoreze în locul fostului căpitan de vas, în mijlocul furtunii politice, sociale, în care apelul la rețelele de socializare va deveni nu caduc, dar secundar”, a conchis jurnalistul Emil Hurezeanu
RFI:
Comentează