Cel puţin 15 combatanţi sirieni pro-regim au fost ucişi şi alţi câţiva au fost răniţi luni într-o ambuscadă jihadistă împotriva unui autobuz militar lângă Raqqa, în nordul Siriei, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.
"Membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au atacat un autobuz militar în regiunea Jabal Bishri, în provincia Raqqa, ucigând 15 combatanţi pro-regim şi rănind mai mulţi alţii", a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), adăugând că nu este deocamdată clar dacă victimele erau soldaţi ai armatei siriene sau membri ai miliţiilor aliate regimului sirian.
Potrivit organizaţiei nonguvernamentale, atacul a avut loc pe un drum ce leagă oraşul Raqqa, aflat sub controlul forţelor kurde şi unde gruparea SI este în continuare activă, şi oraşul Homs, aflat sub controlul regimului de la Damasc.
OSDO a subliniat că bilanţul s-ar putea agrava, majoritatea răniţilor fiind într-o stare critică.
La rândul său, agenţia oficială Sana a raportat 13 morţi în atac. "Unsprezece soldaţi şi doi civili au fost ucişi în atacul care a avut loc la orele locale 06:30", a informat agenţia, citând o sursă militară.
Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahman, atacul a fost cel mai sângeros de la începutul lui martie, când 15 soldaţi au murit într-un atac al SI în Deşertul Sirian.
Califatul autoproclamat Stat Islamic a fost declarat învins în martie 2019 în Siria, însă celule ale grupării jihadiste continuă să întreprindă atacuri împotriva forţelor guvernamentale şi kurde, mai ales în Deşertul Sirian.
Războiul din Siria a făcut până acum în jur de 500.000 de morţi, a devastat infrastructurile acestei ţări şi a strămutat milioane de persoane de la declanşarea lui în 2011.
Statul Islamic lovește din nou în Siria - Soldații lui Bashar al-Assad, măcelăriți în apopiere de Raqqa
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

159
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare
159

12
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
12

1.658
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
1.658

2.244
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.244

85
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
85

2.056
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.056

3.321
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.321

47
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
47

1.536
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.536

3.646
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.646

54
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
54

3.549
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.549

2.405
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.405
















Comentează