Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Islamic lovit din nou: Anunţul Pentagonului

pentagon

Coaliţia internaţională contra grupării Statul Islamic a bombardat instalaţii de arme chimice ale jihadiştilor, pe baza informaţiilor obţinute de la un cadru al SI capturat de forţele americane, a confirmat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, informează AFP şi Reuters.

Coaliţia "a efectuat mai multe lovituri aeriene care au perturbat şi degradat capacitatea SI de a produce arme chimice", a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă la Pentagon. Coaliţia a putut să efectueze aceste lovituri după informaţiile furnizate de "acest individ", un specialist în arme chimice al SI recent capturat de forţele speciale americane, a precizat Cook. "Noi credem că informaţiile pe care le-am putut obţine ne vor permite să efectuăm operaţiuni suplimentare", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de Reuters. Suleiman Daoud al-Bakkar, alias Abu Daoud, era "emirul SI pentru fabricarea armelor chimice şi tradiţionale", a adăugat Cook. El a fost capturat săptămâna trecută în Irak, potrivit unui responsabil militar american.

El a fost transferat miercuri autorităţilor irakiene după ce a fost interogat de forţele speciale americane, a precizat Cook. În februarie, coordonatorul agenţiilor de informaţii americane James Clapper şi directorul CIA John Brennan au acuzat pentru prima dată în mod deschis SI că a utilizat arme chimice în Irak şi Siria, mai ales gaz muştar. Gazul de muştar - care provoacă suferinţe respiratorii, orbire de moment şi băşici foarte dureroase - a fost folosit pentru prima dată de germani în Belgia în 1917. El a fost interzis de ONU în 1993, aminteşte France Presse. Suleiman Daoud al-Bakkar a fost capturat de o unitate a forţelor speciale americane numită ETF ("Expeditionary Targeting Force"), recent desfăşurată de SUA în Irak şi având ca misiune să captureze sau să ucidă cadre ale SI şi să obţină informaţii, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.