DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Statul român, somat de asociația care militează pentru homosexuali și lesbiene: vor recunoaștere pentru abuzurile la care au fost supuși

smartradio.ro
lgbt

Asociația ACCEPT, care militează în România pentru drepturile persoanelor LGBT, adresează autorităților din România un apel public prin care solicită ca acestea să recunoască rolul statului român în inițierea și perpetuarea sistemului opresiv care a făcut mii de victime în rândul persoanelor gay și lesbiene și să își exprime fără echivoc adeziunea la valorile de drepturile omului și valorile europene. „21 iunie 2001, data abrogării Articolului 200 din Codul Penal este un moment istoric pentru România, fiind începutul respectării libertăților tuturor cetățenilor români, indiferent de orientarea lor sexuală”, susțin reprezentanții asociației, într-un comunicat.

„Introdus de regimul comunist în anul 1968, Articolul 200 pedepsea relațiile consimțite între persoanele adulte de același sex cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dar includea și factori agravanți care permiteau instanțelor să acorde pedepse de până la 15 ani de închisoare. În baza Articolului 200, Securitatea, Miliția iar mai apoi Poliția, instanțele de judecată, procuratura și închisorile au supus bărbați gay și femei lesbiene la arestări, anchete, șantaj, tortură și încarcerări. Deși celelalte state membre ale Uniunii Europene au dezincriminat relațiile între persoanele de același sex, mult mai devreme, începând cu finalul secolului al XVIII-lea și până în anii ’90, autoritățile din România au amânat decizia până la începutul secolului XXI, aceasta fiind necesară pentru a îndeplini condițiile de preaderare la Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicat. „Istoria persoanelor LGBTI din România este marcată de numeroase abuzuri promovate prin intermediul legislației naționale”, au mai precizat reprezentanții Accept.

„Abrogarea Articolului 200 din Codul Penal este primul pas serios făcut de România pentru a respecta persoanele LGBTI ca oameni cu demnitate, ca cetățeni cu drepturi egale. În ultimii 20 de ani societatea s-a schimbat fundamental, iar persoanele LGBTI sunt din ce în ce mai vizibile, mai acceptate de societate și de propria familie. În ciuda acestei schimbări fundamentale, imposibilă fără dezincriminarea relațiilor între persoane de același sex, legislativul și executivul au eșuat să adopte măsuri care să protejeze viața de familie a cuplurilor LGBTI, să ghideze tranziția juridică și medicală a persoanelor transgender, accesul persoanelor LGBTI la prevenire HIV/SIDA sau să asigure investigarea eficientă a infracțiunilor motivate de ură,” a declarat Teodora Roseti, directoarea executivă a ACCEPT.

Vezi și: Ungaria SFIDEAZĂ trendul MONDIAL: INTERZICE prin lege promovarea homosexualității în rândul minorilor

„ACCEPT și-a asumat să reprezinte persoanele LGBTI ale căror drepturi sunt în continuare încălcate de statul român și a câștigat deja 3 cauze la CEDO ale căror decizii trebuie implementate de România în domeniul respectării libertății de întrunire pentru persoane LGBTI, investigării infracțiunilor motivate de prejudecată și recunoașterii juridice a genului. Așteptăm curând și decizii privind protecția dreptului la viață de familie. Ne-am angajat față de comunitate să apărăm fiecare persoană, fiecare familie, fiecare drept. Vom respecta acest angajament și nu ne vom opri până când discriminarea din lege, politici publice și practica instituțională va dispărea”, a adăugat aceasta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.