Societatea de Transport Bucureşti STB SA ar putea efectua Testul Investitorului Privat Prudent, în vederea majorării capitalului social cu 301.644.000 lei.
Un proiect în acest sens figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Capitalei. Prin acesta, CGMB urmează să aprobe împuternicirea STB de a efectua Testul Investitorului Privat Prudent.
Potrivit referatului de aprobare, prin o serie de adrese înregistrate la Primăria Capitalei, STB a anunţat necesitatea majorării capitalului social, în vederea realizării unor investiţii, reparaţii şi lucrări pentru creşterea atractivităţii serviciului public de transport local de călători. Majorarea capitalului social ar urma să se facă prin emisiunea de noi acţiuni, cu aport în numerar în cuantum de 301.644.000 lei. Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General, ar urma să participe cu suma de 301.304.500 lei, iar judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov, cu suma de 339.500 lei.
"Pentru a decide participarea la majorarea capitalului social al societăţii, se impune analizarea încadrării operaţiunii juridice de majorare a capitalului social în categoria ajutorului de stat aşa cum este definit prin OUG nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, prin efectuarea Testului Investitorului Privat Prudent care trebuie să demonstreze faptul ca investitorul care contribuie cu aport la majorarea capitalului social al STB SA acţionează ca un investitor privat prudent în economia de piaţă", menţionează sursa citată.
STB pregătește majorarea capitalului social cu peste 300 de milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

551
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
551

466
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
466

23
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
23

3.093
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.093

2.039
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.039

43
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
43

3.443
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.443

59
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
59

6.824
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.824

2.498
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.498

63
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
63

70
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
70

2.496
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.496
















Comentează