DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stelian Ion îi dă indicații lui Predoiu - Documentul fără de care 'nu poate veni o parte din banii din PNRR'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Stelian Ion

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion îi cere, miercuri, ministrului Cătălin Predoiu să propună urgent aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie care este finalizată. ”Am o veste proastă pentru politicieni: fără intensificarea luptei împotriva corupţiei nu pot lua banii din PNRR”, a transmis Stelian Ion.

”Noua Strategie Anticorupţie pentru 2021 – 2025 este finalizată. Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să propună urgent Guvernului să aprobe SNA. Are totul pregătit, nu mai există niciun motiv să se amâne adoptarea noii strategii anticorupţie. Altfel, se periclitează PNRR”, a scris, miercuri, pe Facebook, Stelian Ion, notează news.ro.

Potrivit acestuia, luna decembrie este ”lună de foc pentru respectarea primelor angajamente din PNRR”.

”Un astfel de document strategic nu poate fi lăsat pentru a fi inclus, pe colţ de masă, pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei. Fără SNA, nu poate veni o parte din banii din PNRR. Până la finalul lunii decembrie, potrivit condiţiilor incluse în PNRR pentru eliberarea tranşei de bani, trebuie să intre în vigoare un act normativ de aprobare a noii strategii anticorupţie”, a mai scris Stelian Ion.

Potrivit acestuia, Strategia trebuie să intre în vigoare la timp.

”Am o veste proastă pentru politicienii care nu vor să mai audă de măsuri anticorupţie: fără intensificarea luptei împotriva corupţiei nu pot lua banii din PNRR. Strategia Anticorupţie pentru 2021-2025 trebuie să fie adoptată şi să intre în vigoare la timp”, a mai airmat fostul ministru al Justiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.