DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stenograme INCENDIARE: Lasă-l pe PETRICĂ! Când bea un whisky, prinde...

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, într-un nou dosar, pe unul dintre cei mai importanți politicieni, fostul baron PSD Gheorghe Bunea Stancu. DNA îl acuză pe Bunea, fost președinte al CJ Brăila, de abuz în serviciu în formă continuată și conflict de interese, în formă continuată. Bunea Stancu se află în detenţie într-un alt dosar.

Citește și: Cum a pozat fiica primarului PSD care a făcut accident cu mașina primăriei când era beată / FOTO

În rechizitoriul trimiterii în judecată, procurorii au și câteva interceptări care arată cum Bunea schimba membrii unei societăți pe care o controla pentru a-și pune apropiații.

”Prin adresa nr. 5286/01.04.2015 a Consiliului Judeţean Brăila au fost înaintate declaraţiile de interese depuse în perioada 2006 – 2014, constatându-se că inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a declarat calitatea de acţionar la SC BURSAGRIROM SA Brăila, dar şi pe cea de preşedinte al SC CLUBUL DE FOTBAL SA Brăila şi Asociaţia de Handbal Club Dunărea, începând din 03.06.2011.

Citește și: BOMBA zilei vine de la DNA: Ce au făcut procurorii conduși de Laura Codruța Kovesi

Având în vedere extrasele ONRC şi raportul de constatare întocmit de specialistul DNA, se constată că inculpatul Gheorghe Bunea Stancu avea calitatea de persoană afiliată la SC Clubul de Fotbal SA Brăila şi Asociaţia de Handbal Club Dunărea SA Brăila, entităţi pentru care a participat în cunoştinţă de cauză la adoptarea mai multor hotărâri de finanţare.

Mai mult, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu era şi asociat la Asociaţia de Handbal Club Dunărea SA Brăila.

Citește și: Ne pregătim de RĂZBOI? Vom fi nevoiți să ne punem casele la dispoziția NATO

Astfel, cu ocazia unei discuţii purtate în cursul anului 2011, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, folosind un terminal mobil al cărui titular figura SC CONCIVIA SA Brăila, l-a contactat pe reprezentantul unei societăţi din Brăila, căruia i-a transmis că „a dat indicaţii foarte clare ca să nu se întâmple absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive a SC CONCIVIA SA” şi că în noul Consiliu de Administraţie va intra fiul său, Răzvan, pentru că „i se pare normal ca băiatul să preia ce e al familiei”.

Totodată, inculpatul a afirmat că „firmele sunt controlate de noi” şi că „lucrurile trebuie discutate în faţa lui, ca să nu fie probleme”, aspecte care denotă interesul major pe care îl manifesta inculpatul Gheorghe Bunea Stancu în administrarea SC CONCIVIA SA Brăila.

,,În data de 23.12.2011, la ora 09:24:29, GHEORGHE BUNEA STANCU,  l-a contactat pe ŞORICI GHEORGHIŢĂ, şi cei doi au următoarea discuţie:

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Da!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Bună dimineaţa!

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Trăiţi, dom' preşedinte!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Deci, am discutat ieri... ordinele alea de zi care le aveţi voi astăzi şi la CONCIVIA şi la tine... Vezi de treaba ta, că am dat indicaţii foarte clare că... nu se întâmplă absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive... a ... societăţii!... O să fie câteva chestii, o să despărţim activitatea de alta... Deci, le-am dat aşa o linie, ca să... ca să fie cât de cât şi corectă faţă de acţionari şi să vă creeze şi vouă posibilitatea să vă organizaţi mai bine. Se va schimba în Consiliu' de Administraţie, în locu' lu' CRISTI NICOLAE, care produce foarte multe... discuţii, ca să nu spun altceva... va intra băiatu' meu, va intra RĂZVAN, ca să nu intre altcineva să avem dureri de cap. În rest, nu se schimbă absolut nimic. Iar io pe CRISTI... o să-i explic io că... e mai bine şi pentru el şi pentru mine, aşa că nu vreau să am discuţii interminabile pe tema asta. Că nu-mi face bine nici mie, nici lui. Că şi el are un stil din ăsta care confundă lucrurile de multe ori. Da'... da' mi se pare normal băiatu' să înceapă să preia ce este al familiei... Este o chestie corectă din toate punctele de vedere. Ţi-am spus, ca să ştii. În rest, surprize nu sunt. N-ai alte surprize.

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Da, dom' preşedinte!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Se va vota pentru repartizarea dividendelor, ăia 31... O să vedem dacă, din 34,5, 31 să se ducă pe dividende, vom vedea dacă... îi vom şi lua efectiv. Deocamdată, vorbim de... Îs vorbe, ştii?

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Am înţeles. Bine!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Altceva nu, nu sunt alte probleme, ca să... nu-ţi faci... Nu-i o problemă din punctu' ăsta de vedere. Deci, nu se pune problema schimbării conducerii şi aşa mai departe, da?

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: ...?.... Da. Bun, mulţumesc!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Da' tu nu spui nimica... Io ţi-am spus ca să nu stai cu grijă, că...

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Am înţeles, dom' preşedinte, da!

GHEORGHE BUNEA STANCU: Vezi-ţi de ale tăle!...

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Nu, păi io oricum...

GHEORGHE BUNEA STANCU: Şi dacă a intrat... Dacă a intrat RĂZVAN acolo... Cum?

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Io oricum mi-am propus să nu fac comentarii...

GHEORGHE BUNEA STANCU: Da' nu-s, dom'le!... Tu iei act de ele şi dup-aia o să le mai discutăm, nu... Deci, firmele sunt controlate de noi, nu de... alţii care prind avioane. Lasă-l pe PETRICĂ! Când bea un whisky, prinde... El are şi puţină dreptate. Da' lucrurile să le discutaţi în faţa mea, ca să n-avem probleme! Hai!

ŞORICI GHEORGHIŢĂ: Bine! Trăiţi!”, se arată în rechizitoriu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.