DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

STENOGRAMELE INTEGRALE ale discuțiilor dintre șefii USR după dezvăluirile Rise Project - VIDEO

stenograme

USR a făcut publică, miercuri seara, o înregistrare cu Dan Barna dialogând cu colegii de partid, pe teme precum susţinerea Guvernului PNL, dar şi investigaţia Rise Project. Imaginile au devenit publice după ce fragmente audio ale discuţiei au fost prezentate de Rise Project. "E ca şi cum au luat un sac de făină, l-au cernut şi ce a rămas în ciur, adică nişte pietricele, nişte boabe de neghină, alea le-au folosit, adică total neprofesionist", afirmă Dan Barna, despre ancheta Rise Project.

Reprezentanţii USR au anunţat, miercuri seară, că au decis să publice un live făcut, marţi, de Dan Barna, pe un grup intern al partidului, pe tema negocierilor pentru susţinnerea Guvernului şi a investigaţiei Rise Project.

Dan Barna, 16 octombrie 2019

Dan Barna: Merge şi sunetul, mă auziţi? Se aude OK? OK. Bun. Sala arată bine, suntem deja 100 de colegi, nu ştiu, în două minute o să şi încep povestirea. Am ajuns la... sunt în Bacău acum, la hotel, unde rămânem în seara asta în cadrul campaniei şi a fost cel mai frumos eveniment, că a venit, nu ştiu, managerul de tură sau, mă rog, unul din angajaţii hotelului, că s-a prezentat ca angajat al hotelului la intrare şi mi-a zis: e timpul să simţiţi acasă şi la Bacău, nu numai la Sibiu şi m-a îmbrăţişat pur şi simplu pe scările hotelului. A fost un... e prima dată când sunt îmbrăţişat de un manager de hotel sau de un angajat al hotelului la intrarea în hotel. Bun, deci ne-am adunat deja 100-160 şi ceva, sper să ţină, văd că nu se actualizează aici întrebările.

Bun, v-am invitat la live-ul ăsta ca să vă povestesc cum arată dinspre mine marea destăinuire de la Rise şi am zis că decât să stau să scriu o postare kilometrică, nemaivând timp să scriu ca în vremurile bune, am zis să stau de vorbă direct cu voi aici pe net şi să încerc să vă răspund cât mai multora dintre întrebările care vă preocupă şi să clarific din ele. Dar să vă dau contextul general. Ancheta asta a început acum vreo două luni, două luni şi jumătate, şi când am... m-au sunat cunoscuţi să-mi spună că au fost sunaţi, au întrebat despre proiectele pe care le am, după care am aflat că din minister cineva le-a trimis - şi asta mi-au confirmat cei din interviul pe care l-am avut - cineva le-a trimis dosarul cu toate rambursările companiei mele. Cumva au zis şi ei la interviu că este o anchetă pornită la pont.

Deci cineva le-a zis: mergeţi şi faceţi o anchetă pe subiectul Dan Barna, de la asta a pornit. După care timp de două luni au tot mers prin proiecte, ceea ce ştiu, au tot mers pe la beneficiari de proiecte, din cele 20 de proiecte pe care le-am avut, proiecte de finanţare europeană, sunând beneficiarii. Cei care ziceau că au fost mulţumiţi că a fost în regulă ziceau: bine, vă mai sunăm noi şi n-au stat de vorbă. Cei care aveau, bineînţeles ca în orice proiect au fost şi oameni care aveau diverse nemulţumiri sau insatisfacţii au fost invitaţi la interviuri, la stat de vorbă, s-au întâlnit cu ei şi au încercat să găsească cât mai multe elemente pe care să îşi construiască această anchetă. Citez una din afirmaţiile pe care le-am auzit, încercarea sau, mă rog, obiectivul anchetei ţine cumva de găsit elemente de corupţie sau ceva de genul ăsta. Eu le-am spus celor de la Rise când au... cu mine, le-am şi transmis anterior că asta este exclus, pentru că noi în activitatea business-ului pe care l-am avut n-am avut deloc mecanisme din astea de parandărăt, de luat banii de la oameni, de plătit sau aşa ceva... am zis: şansa să găsiţi orice legat de corupţie este exclusă. Altceva, nu ştiu, diverse dificultăţi în implementare, probabil că unii oameni nemulţumiţi pot să spună diverse chestiuni, dar pe fond, pe partea de legat, că să mi se pună bani în buzunar, exclus, pentru că n-a existat situaţia asta. Bun.

Cei de la Rise fac o muncă şi au o notorietate, nu au notorietate, au o credibilitate importantă şi asta nu e puţin lucru şi le respect cumva – adică am pornit de la premisa că vor face ancheta, indiferent cine le-a cerut să... o fac cu profesionalism şi de fapt pe această credibilitate a lor s-a şi marşat, pentru că atacurile lor de luni de zile cu site-urile fantomă, cu fake news-urile, cu contractele cu statul ale lui Dan Barna, care de fapt nu s-a găsit nimic în neregulă pentru că au fost contracte câştigate la licitaţii şi contracte făcute pe bune, cursurile respective şi tot ce a fost în ele, n-au ţinut şi negăsind nimic altceva, neavând în spate nici schelete în dulap, nici părinţi prin servicii, nici generali, nici Soros, nici nimic, tot ce se poate inventa este să caute lucruri legate de activitatea mea profesională dinainte de a intra în politică. Pentru că eu având principiul ăsta foarte clar, în momentul când am intrat în politică, am ieşit complet din firmă, dar chiar am ieşit, nu mi-am pus acţiunile la umbră şi de fapt mă ocup în continuare de firmă pe şustache, cum fac majoritatea politicienilor, chiar am ieşit şi nu am nicio legătură în prezent cu firma. Şi din cauza aceasta, apropo de discuţiile pe care le-am mai avut, voiam să vin cu toate contractele zise cu statul şi să lep prezentăm cu toţi clienţii cu tot, numai că discutând cu foştii mei colegi de la firmă, băi, e o problemă, şi asta e de fapt explicaţia, e o problemă ca o companie importantă în domeniul ăsta al... să-şi prezinte tot fondul de comerţ, să-şi prezinte toţi clienţii, toate activităţile, toate contractele, pentru că într-adevăr presa s-a legat de, nu ştiu, 7-8, câte contracte sunt cele pe care le-a rostogolit Evenimentul Zilei, dar toate celelalte nu au niciun fel de problemă şi toţi clienţii au zis: „dom'ne, nu e în regulă să ne prezentaţi pe mai departe” şi de-asta n-am mai dat acel tabel cu toate elementele şi rămân în continuare pe întrebări punctuale care vor fi. Pot să răspund fără niciun fel ... pe contracte punctuale. Dar n-am ideea că acum sacrific complet firma pentru că eu am decis să intru în politică şi dau toată activitatea comercială în presă, este un... le-am înţeles argumentul şi l-am respectat.

Venind acum înapoi la Rise. Ei nu s-au ocupat de contractele cu statul, ei s-au ocupat de proiectele cu finanţări europene, care noi am fost în... cel puţin pe care le-au abordat şi despre care vorbesc aici în analiza lor, le-au abordat ... unde au fost beneficiari, adică am scris cerere de finanţare, am propus-o finanţatorului, au fost evaluate şi le-am implementat. Eu sunt foarte mândru, şi vă spun asta privindu-vă în ecran, sunt foarte mândru de ceea ce am reuşit noi să facem în ăia 10 ani, din 2006-2007 până în 2016, de fapt de la asta mi s-a şi tras invitaţia de a intra în politică, pentru că noi am pornit de la zero şi am creat viaţă într-o zonă de pionierat. Felul în care statul român a început povestea cu fondurile structurale a fost total haotic şi sălbatic, de-asta şi site-ul nostru, fonduristructurale.ro, a devenit şi este în momentul de faţă cea mai importantă sursă de finanţări europene, pentru că noi am reuşit să adunăm toate informaţiile de la toate ministerele, din toate colţurile şi fundurile de site-uri şi să le punem într-un singur loc şi să ajutăm beneficiarii. Chiar a fost drăguţ unul din comentariile de astăzi de pe... la reacţia la articolul lui Rise a fost: „La cât aţi furnizat voi pentru domeniul ăsta al fondurilor europene este absolut ridicolă acuzaţia că aţi avut şi contracte şi aţi lucrat în sectorul public.” Întorcându-mă: deci ei au ales nişte proiecte, din cele 20 pe care noi le-am avut într-un fel sau altul, proiecte finanţate, pe care le-a luat la puricat, cele cu întreprinderi de economie socială, dar şi dintre astea le-au ales numai pe cele care nu au funcţionat; adică cele care funcţionează şi merg mai departe, un centru de echitaţie, brutărie şi alte centre de economate, structurile comerciale care funcţionează şi au rezistat, n-au fost menţionate pentru că nu se dau argumentaţii în care Dan Barna a risipit, de fapt nu a reuşit să genereze nicio ştire de corupţie şi atunci au încercat să facă diverse asocieri din astea ca să pună la îndoială activitatea. Deci practic v-am şi dat metafora în mesajul pe care vi l-am trimis, e ca şi cum au luat un sac de făină, l-au cernut şi ce a rămas în ciur, cele câteva pietricele, neghine, alea au devenit subiect de fond al articolului, ceea ce este cel puţin neprofesionist, decât dacă.. au fost 15 proiecte, dintre care 5 funcţionează, alte 4 sunt deschise şi disponibile şi 3 n-au funcţionat, atunci era o analiză jurnalistică. Aşa, cu o simplă analiză pe care o eu o consider destul de concentrată pe un scop care mie cel puţin mi-e clar, e decizia lor cum au abordat, dar trec peste asta.

Vreau să vă zic doar câteva lucruri, după care să trecem la întrebările voastre, pentru că probabil e mult mai important. N-a existat nicio fraudă, deci nu e vorba de fraudă sau de corupţie, pentru că n-a fost aşa ceva în aceste proiecte. Am respectat şi legea şi procedurile de achiziţie şi cele de cheltuire a banilor. Deseori ne-am luptat şi eu cred că am avut 30 de drumuri la trezorerie, la Ministerul Finanţelor, să deblochez plata de TVA, tot ceea ce a însemnat lupta aceea pe proiecte europene la momentul respectiv, când contradicţiile între oameni din autoritate erau absolut absurde. Şi spun că n-a existat fraudă şi corupţie nu pentru că declar eu, proiectele au fost monitorizate, inclusiv acestea invocate în analiza Rise, au fost monitorizate nu doar pe perioada de implementare, dar a fost verificate şi de către Comisia Europeană, adică şi de ... Autoritatea de Management, pe toată durata periodic, deci nu doar o dată din întâmplare şi atunci a făcut frumos că am spălat noi geamurile, ci au fost periodic la 2-3 luni, avem monitorizare; la croitoria de la Sibiu s-a venit de nu ştiu câte ori cu reprezentanţi de la Comisie, au făcut fotografii, le-au făcut rochii, adică a existat activitate pe perioada de implementare, într-adevăr. Pe perioada asta de implementare şi de sustenabilitate s-au plătit salarii, am adus şi bani de acasă, 17.000 am împrumutat eu doar ca să putem plăti salariile atunci când întârziau rambursările sau când nu erau comenzi suficiente, asta e realitatea factuală, voi apreciaţi şi judecaţi cum vreţi. Şi de-asta ne-am chinuit foarte mult şi eu şi fostul meu partener Dragoş Jaliu, să ţinem funcţionale acele întreprinderi de comerţ social, pentru că chiar am crezut în ele. Şi din cauza asta am şi implicat în constituirea lor oameni pe care... oameni apropiaţi, oameni pe care îi cunoşteam. Sora mea are studii de tehnologie textilă, este inginer pe textile, şi a fost unul din cei 3 oameni din asociat... care a făcut o croitorie acolo, adică a fost un plan de afaceri, n-a existat... mecanismul la proiectul respectiv nu era unul competitiv, în care aveam, nu ştiu, 20 de oferte de întreprindere de comerţ social şi noi am ales una sau alta şi - vezi Doamne - atunci era un conflict de interese ... propunere făcută de sora mea. Încă din momentul în care am depus cererea de finanţare noi am anunţat că vom face următoarele afaceri: croitorie la Sibiu cu acest personal, şcoală de tenis pentru copiii cu vulnerabilităţi, centru media şi tot ce a existat în proiectul respectiv, centru de echitaţie şi celelalte. Sora mea, apropo că ei au încercat să insinueze ceva acolo, în articol, ca să sugereze, vezi Doamne, un conflict de interese, nu a fost dintre persoanele vulnerabile, adică n-a pus o etichetă de persoană vulnerabilă în proiectul respectiv, a fost exact dintre antreprenorii iniţiali care au asumat o activitate de comerţ social şi care s-a chinuit timp de 3,5-4 ani să ţină deschisă croitoria, care acum e în stadiu perfect funcţional, la momentul ăsta, doar că nerezistând pe piaţă, dacă găseşti un investitor, şi asta încearcă acum, să găsească un investitor care să preia afacerea şi s-o ducă mai departe, există maşină de cusut, n-a plecat nimeni cu ele acasă, maşină de călcat, toată tehnologia, cupoanele de stofe, toată povestea.

Problema de fond, de ce n-au rezistat acestea, deşi dintre proiectele care au fost finanţate pe comerţ social, noi suntem în primele cred că 2-3 ca rezultate, pentru că 5 din 15 mai funcţionează şi alte 4 sunt deschise şi... acea primă linie de economie socială. Pentru că ideea aceasta, găseşti nişte antreprenori care caută persoane vulnerabile şi fac o firmă cu subvenţia din proiect, OK, cu cei 200.000, după care când se termină subvenţia firma aceea rămâne şi se luptă de la egal cu restul operatorilor din piaţă pe domeniul respectiv, care nu lucrează cu vulnerabili, deci lucrează cu persoane cu... mai bună, mai competente, mai iscusite, nu e realistă. De fapt, după aia noi am înţeles din experienţa aceea, am distribuit-o, am înţeles la momentul acela că soluţia era de fapt să construiesc structuri de comerţ sociale pe ONG-urile care aveau deja experienţă, cum e „Alături de voi” din Iaşi, cum e „Civitasul” parţial, adică nu poţi să faci structură de comerţ socială de la 0 şi să aştepţi să fie competitivă pe piaţă, că n-are cum. Nu poţi să fii competitiv cu unii care lucrează cu personal care nu are dizabilităţi sau nu e vulnerabil. Şi asta ne-am dat seama după aia, iniţial era gândită tocmai să angajezi vulnerabili şi s-o faci să reziste. Unele au rezistat, unele nu, e o realitate, nu prea am ce să-mi reproşez legat de faptul că nu au rezistat, dar au fost nişte bune practici pe care le-am... după ce am ajuns la minister, după aia le-am translatat în noile ghiduri pe care le-am propus şi au mers mai departe. Asta a fost o parte din experienţa care mi-a şi crescut notorietatea în piaţă şi fiind foarte prezent în luptele pe care beneficiarii de proiecte le aveau la minister cu Orlando Teodorovici care la momentul ăla era ministru şi cu alţi beneficiari, cu alte persoane din sistem, luptam foarte mult să îmbunătăţim sistemul, să facem amendamentele necesare, adică erau înfiorităror de multe blocaje şi de-asta spun că toată perioada aceea a fost una de mi-au ieşit ochii, de dimineaţa până seara, încercând să le facem să supravieţuiască, unele au reuşit, unele nu.

Cei de la Rise, ca să închei povestea şi după aia să preiau întrebările, au făcut ancheta de două luni de zile căutând, cum v-am spus, să găsească disfuncţionalităţi sau elemente pe care le-au interpretat într-un fel sau altul, e dreptul lor de jurnalişti, n-am ce să comentez aici. Într-adevăr, acum o săptămână m-au contactat şi pe mine şi au venit şi am avut şansa într-o oră să le răspund la foarte multe din întrebări, mai mult de jumătate nu mai apar în articol, pentru că explicându-le ce... n-au putut să se mai agaţe de nimic, deşi erau pregătiţi să explice o grămadă de nereguli care de fapt nu erau nereguli, pe colegul meu, pe Dragoş Jaliu, cel care a fost în proiecte, nu l-au contactat deloc, ceea ce când faci o ancheă de o asemenea amplitudine, nu contactezi exact persoanele care ştiu cel mai mult despre... şi l-au contactat doar aseară cu două întrebări foarte punctuale pe mail, spunându-i să răspundă tot aseară. Adică asta apropo de cum faci o anchetă jurnalistică, nu comentez eu, dar spune destul de mult, că nu discuţi exact cu cel care va fi principalul afectat de ancheta respectivă. Mie, într-adevăr, mi-au acordat o oră ca să răspund la nişte întrebări cu care au venit, deci nu pot să zic că n-am fost întrebat, dar în rest am răspuns sincer şi onest, pentru că, repet, nu e niciun element de corupţie, nu există nicio ilegalitate în ce am muncit în anii aceia, inclusiv pe aceste proiecte şi pe aceeaşi logică vă invit de acum să-mi scrieţi întrebări, ca să pot să vă răspund şi vouă. „Dacă ai vorbi aşa natural şi lejer şi în public ai fi genial”. Păi, încerc, mi se zice că am mai progresat, deci mă străduiesc. „De către cine a fost comandat şi finanţat acest reportaj marca Rise Project, adică cine credeţi că ar fi putut comanda aşa ceva?” Mă, am crezut că de la oponenţii mei direcţi din campania asta, ca să fiu elegant, am întrebat, au zis că nu. Bine, şi dacă e adevărat, n-ar fi zis că da. Nu ştiu, chiar nu ştiu, informaţia că şeful Rise e în Columbia şi de acolo dă dispoziţii e singura pe care am obţinut-o. Cam asta sunt în... „Nu trebuie să te justifici, eşti viitor preşedinte, dacă aveau acces în... aveai dosar cu număr de înregistrare.”

Aşa este, e un atac, eu îl văd într-o logică de atac de campanie, pentru că faptul că Rise şi-a consumat resurse două luni de zile şi în momentul de faţă au ieşit cu, mă rog, cu acea informare generală despre dificultăţile din proiecte, nu ştiu ce... „De ce ieri USR spunea că vrem anticipate şi nu susţine niciun guvern, iar azi s-a schimbat situaţia, USR va da un vot pentru noul Guvern? Dacă va adopta punctele USR, de ce USR se schimbă ca vântul, de ce nu se poate ţine de promisiunea pe care o face de doi ani?” Băi, nu e adevărat, a fost probabil o speculaţie din comunicatul de presă, noi n-am renunţat niciun moment la anticipate. Paranteză la povestea cu Rise, ca să clarificăm asta cu anticipatele, chiar şi în seara asta la cadru la Digi, că am fost în direct la Digi, am spus foarte clar că noi vedem soluţia anticipatelor, asta i-am spus-o de dimineaţă lui Iohannis, el a zis că nu vrea să facem anticipate acum, pentru că ar însemna să păstrăm Guvernul Dăncilă şi el consideră că asta nu poate fi explicat românilor, eu i-am zis că tocmai, că îl mai păstrăm 3 luni şi jumătate Guvernul Dăncilă, dar după aia scăpăm 10 ani de PSD... decât să le umfle din nou bojocii PSD-ului. Şi din logica asta, ceea ce mi-a zis el în întâlnirea de dimineaţă, a fost că pe bune, hai că o facem anticipate, dar după ce scăpăm de Dăncilă, avem un guvern care adoptă bugetul şi face prezidenţiale şi după prezidenţiale discutăm despre anticipate. Pentru că eu i-am zis, urmare a discuţiei cu colegii din Comitetul Politic de aseară, i-am spus că: bun, hai să stabilim un calendar de anticipate, ca să ştim cum va arăta acest calendar, deci n-am renunţat, nu ne-am sucit deloc, suntem exact în aceeaşi poziţie în care spunem că anticipatele sunt soluţia, tragem să se întâmple anticipate. El punând pe masă un guvern, pe de altă parte, în situaţia aceasta este... susţinerea unui guvern care are ca obiectiv anticipatele, repet, că n-am renunţat la asta, a fost condiţionată de noi şi asta a fost discuţia cu colegii, ieri, în Comitetul Politic, a fost condiţionată de noi de primari în două tururi, că atunci efectiv se resetează foarte bine jocul la locale şi USR, prin forţa pe care o are, poate să conteze, deci a fost primari în două tururi, fără penali în funcţii publice, recursul compensatoriu şi povestea cu comisarul, care sunt condiţii pe care le punem înainte de a vota Guvernul. Că dacă noi reuşim să dăm asta românilor, să spunem: băi, USR a pus condiţia că dacă există o majoritate care susţine Guvernul Orban, care vrea să existe Guvernul ăsta minoritar şi atunci majoritatea foarte bine poate să voteze şi legile respective şi atunci noi ne-am atins nişte obiective foarte clare. După aia, când vorbim strict de mandatul respectivului guvern, ca să fim foarte clari, acolo avem şi pensiile speciale, acolo avem şi Secţia Specială care trebuie desfiinţată, avem şi legile justiţiei, deci acestea sunt subiecte, şi asta am şi convenit ieri, sunt subiecte pe care le vom negocia direct cu Orban în momentul în care va veni să discutăm condiţiile în care funţionăm. Că de-asta sunt două paliere, o dată comunicaţional, poziţia foarte clară prin care spunem luăm în calcul să susţinem o guvernare minoritară care să aibă obiectiv anticipatele, după prezidenţiale, dar înainte de asta avem (...) Cât o duce în sus, în jos, cum spanac să-i fac? Poţi să mă ajuţi tu, care eşti aşa de înţelept? Dacă încerci să-l citeşti pe ăsta dispare în secunda 2.

Interlocutor: Pentru că sunt foarte multe.

Dan Barna: Păi, ştiu, dar fac să rămână? N-a rămas nicăieri, că nu... Păi, comentarii noi, dar... s-o fac mai mare acum, poate merge treaba, mai măreşte ecranul ăsta. Aşa, e OK. Ce zice? Eşti live. Bun. „Avem o experienţă nefericită cu doamna... ne garantaţi că ne trezim cu o anchetă privind aceste activităţi?” Băi, eu pot să vă garantez fără niciun fel de dubiu că nu există nimic penal în activitatea mea, adică n-a existat, şi asta din nou vă spun privindu-vă în cameră, n-a existat nicio variantă în care eu să iau banii pe proiectele respective sau să fi ajuns la mine vreo combinaţie din asta, vreo şopârleală care să genereze vreo anchetă, deci dacă cei de prin proiecte, vreunii or fi făcut, cei care... antreprenorii acelor structuri de economie socială, pentru că noi am creat nişte companii care aveau propria lor administraţie, propriul administrator, dintre care unele au rezistat, unele nu. Pe perioada de implementare am răspuns de ele, acum, după ce s-a terminat acea perioadă şi oamenii au întreprinderile pe administraţia lor, evident că nu garantez pentru oamenii ăia, dar în ceea ce mă priveşte puteţi sta liniştiţi, nu este niciun fel de risc. „Să te ajute cineva în administrarea mesajelor, să poţi răspunde celor relevante.” Da, de acord, dar sunt prea multe şi nu reuşesc să le citesc. „Aţi greşit cu orice altceva, adică e posibil să fi călcat undeva strâmb şi să se ia din nou de dumneavoastră, oricine altcineva, nu neapărat Rise? Nu pun în calcul aceste inepţii ale Rise.” A, exista de mult timp o chinuială să găsească lucruri pentru a ataca Dan Barna, ca dovadă Rise s-a străduit, gândiţi-vă că au fost două luni de zile în care jurnalişti de investigaţie profesionişti au scormonit tot ce s-a putut scormoni şi au găsit doar, nu ştiu ce să le spun, elementele pe care le-au prezentat în aceste zile, deci tocmai asta e. Ştiu că pentru foarte mulţi oameni, mai ales din mediu, care nu sunt în USR şi care nu înţeleg cum s-a născut acest partid, ideea că apare un candidat care n-are în spate nici servicii, nici baroni, nici miliardari, nici fonduri, nici părinţi din cabale, e de neconceput, dar chiar aşa este, adică sunt fix la fel ca marea majoritate dintre voi care am apucat să facem politică, să încercăm să reparăm lucrurile cât de bine ne putem noi. Pare că ne iese destul de bine şi asta îngrijorează foarte mult din sistem, deci de-asta spun: riscul să apară alte porcării din partea mea se diminuează, tocmai pentru că Rise au făcut tot ce se putea face omeneşte posibil, adică pe cine să pună să ancheteze mai abitir decât o fac cei de la Rise? „Există posibilitatea să participăm la guvernare?” Eu zic că pe termen scurt nu. Dacă intrăm acum la guvernare, pur şi simplu ne asociem cu ... şi validăm PNL-ul, de-asta nu trebuie să cădem în capcana de a cere un minister, 2-3 PNL-ului, pentru că ne vor da orice. Ideea că intrăm cu ei la guvernare şi îi validăm înseamnă pentru ei raiul pe pământ, este exact ce aşteaptă şi ce îşi doresc de la noi, adică marea lor chinuială era tocmai asta: băi, cum să atragem şi USR-ul, că practic ei vor face lupte tot în stilul în care ştiu să-l facă, e previzibil lucrul acesta. Doar să facă bine. Dar ideea e următoarea: dacă vor face bineînţeles, meritul o să îl fie al PNL, indiferent că avem noi 1-2 ministere, dacă vor face rău, ceea ce e o probabilitate sau nu le va ieşi, evident că va fi din vina USR-ului, adică nu trebuie să fim supergenii ca să ne dăm seama cum funcţionează lucrul acesta. Tocmai de aceea noi nu avem de ce să intrăm, plus că am intrat ca partener minoritar, în condiţiile în care alegerile ne-au arătat că suntem acolo, aproape unii de ceilalţi, decât dacă intrăm după alegeri, atunci avem consistenţă şi suntem într-adevăr relevanţi. Şi intrăm pe voturile pe care le obţinem noi, şi atunci n-o să mai avem un minister sau două, o să avem jumătate de guvern sau poate chiar mai mult, dacă dăm şi primul ministru şi dacă câştigăm alegerile... de astfel de succese. „Probleme penale e clar că nu există, există probleme morale.

Mai sunteţi credibil ca purtător de mesaj în campania anticorupţie a USR?” Da, sunt în continuare foarte credibil, pentru că eu chiar consider că nu e o regulă să furi bani publici, eu chiar consider că nu e în regulă să fii în sectorul public şi să îţi asumi, să fii persoană publică şi să desfăşori afaceri. Nu uitaţi că toată această analiză vorbeşte de activităţi cu 2-3 ani înainte de a fi intrat în politică, tocmai pentru că în momentul în care am intrat în politică mi-am separat clar activitatea şi am zis: acum, dacă mi-am asumat să... e un sacrificiu, ştiu, cuvântul pare mare, dar dacă mi-am asumat să mă sactific pentru că aşa nu se mai poate, de fapt, că despre asta e vorba, accept şi înţeleg că nu mai pot să desfăşor şi activităţi de business în paralel, ca să-mi trag pe spuza mea, să spun, controlul sau eventuala influenţă pe care aş putea s-o am. Şi, repet, n-a fost nimic imoral sau ilegal în activităţile pe care le-am avut, tocmai v-am explicat şi marea ... care se încearcă acum, că sora mea a lucrat în proiecte europene. Şi eu am lucrat în proiecte europene, înseamnă că sunt şi mai în conflict de interese decât aş fi cu sora mea, deci serios vorbind ea a fost unul dintre antreprenorii dintr-o asociaţia care a creat şi a dezvoltat o perioadă de timp o croitorie cu persoane vulnerabile, cu femei în dificultate care au avut un loc de muncă o perioadă de nişte ani. Vă răspund aşa, cum vin întrebările, fie de moţiune, guvernare, fie de povestea Rise. „Şi dacă nu trece Guvernul Orban, ce facem, realizăm cu toţii că Dăncilă rămâne cel puţin următoarea lună? Eu aş fi văzut tactica de trecere a Guvernului condiţionată cu asumarea răspunderii pe toate condiţiile noastre.” Este o variantă şi asta, numai că o variantă slabă, pentru că ce se va întâmpla?

Alternativa e următoarea: fie mai păstrăm Guvernul Dăncilă 2-3 luni şi ajungem la anticipate şi după aia 10 ani de zile scăpăm de PSD, pentru că vine o guvernare stabilă, PSD-ul nu o să mai aibă timp să se refacă şi putem să schimbăm lucrurile, fie zicem: dom'ne, nu mai putem acum, punem un guvern care n-o să aibă nicio pârghie... gândiţi-vă că Orban cu Ponta şi cu Tăriceanu vor face mişto de ei şi se va crea o frustrare în societate că, ia uite, băi, i-a pus pe ăştialalţi, i-a pus Iohannis pe ai lui şi nu s-a schimbat nimic. Şi o să vină din nou PSD-ul cu încă un program de guvernare şi o să ne trezim peste un an că suntem în situaţia penibilă să discutăm iar de un PSD la 30%, pentru că repetăm ca oile greşeala. Deci noi de 30 de ani vedem şi parcă nu învăţăm secvenţa PSD guvernează 3 ani, 3 ani şi jumătate, după care se retrage, vin alţii care încearcă să repare clanţa, să pună becurile la loc şi să fixeze perdelele, asta presupune costuri, măsuri nepopulare, după care PSD-ul se întoarce şi zice „tot cu noi era mai bine la furat”, şi nu reuşim să ieşim din logica asta. Or, asta e foarte important, să înţelegem că dacă facem alegeri anticipate şi reuşim să le împingem, acum 1-2 ani nimeni nu ne dădea vreo şansă că vom ajunge la anticipate, acum brusc vorbesc de anticipate şi preşedintele şi PNL-ul, şi Dăncilă a zis că nu îi e teamă de anticipate, deşi, mă rog, a zis-o cu jumate de gură, deci dacă împingem şi mergem cu îndărătnicia asta a USR, eu cred că ar putea să fie o şansă. Pentru că prefer să rămână Guvernul Dăncilă încă 3 luni şi după care să ştim că am scăpat de ei, decât să stăm fără Guvernul Dăncilă următoarele 8-9 luni, după care să ne trezim iarăşi cu ei la guvernare sau într-o coaliţie de guvernare PSD cu Ponta şi cu Tăriceanu, din nou vioara întâi. Adică de-asta avem poziţia aceasta în care dacă... bun, preşedintele insistă să aibă acest guvern, măcar să rezolvăm nişte elemente şi să păstrăm obiectivul acestui guvern de a organiza anticipatele. Asta e situaţia la momentul de faţă, evident că o să păstrăm dialogul pe termen mai lung şi vedem ce alternative vor fi, dar noi nici putem, că văd că sunt unii dintre voi care sunt în logica „dom'ne, să fie pace în ţară, hai să votăm cu PNL-ul, să mergem cu Iohannis” - noi nu putem în campanie electorală şi nu doar în campanie electorală, să vă zic care e efectul pe termen mai lung, să ne aliniem în spatele PNL-ului, să ne punem aşa ca un trenuleţ, să ne agăţăm o remorcă de locomotiva PNL şi să ne care ei mai departe. Pentru că dacă noi nu avem o altă poziţie şi un mesaj clar şi diferenţiator n-o să contăm nu pentru Dan Barna la prezidenţiale, pentru că până la urmă eu sunt un om, da? Pot să am sau nu succes în această campanie şi bun, voi o să decideţi ce facem mai departe, asta e o miză maxim individuală pentru mine, pentru partid nu e scopul suprem. Dar la locale, dacă noi suntem remorca PNL, n-o să contăm, şi tot avantajul pe care l-am luat la europarlamentare şi tot creditul, al doilea, al treilea partid acolo, un sfert din România e cu noi, o să aruncăm la gunoi, or să zică: da, băi, ăştia-s cu Iohannis şi cu PNL-ul, e OK, mergem cu ăştia mari şi n-o să contăm. De-asta e important să nu mergem aşa ca oiţele pur şi simplu fără să jucăm cartea noastră şi de fapt nu să jucăm, că m-au întrebat şi la Digi astăzi, dom'ne, dar interesele cetăţenilor faţă de interesele politice? Păi, nu, tocmai despre asta e vorba, că ăsta nu e un interes al USR, ăsta are interes ca oamenii aceia, componenta aia de Românie care vrea modernizare şi care s-a săturat de bambiliciul PSD-PNL să aibă o şansă să conteze în alegeri şi în ceea ce urmează, pentru că altfel toate eforturile pe care le vedeţi, inclusiv ancheta asta Rise, sunt gândite ca să ne scoată în decor, să elimine credibilitatea, pentru că uitaţi-vă, cum ar arăta un mesaj: dom'ne, hai că sunt mai integri ăştia de la PNL şi cu preşedintele Iohannis şi acolo e integritatea? Nu i-ar crede nimeni. Şi atunci ei încearcă să submineze şi să ducă, că de fapt ancheta Rise asta arată pe fond, dom'ne şi Barna e ca toţi ceilalţi, şi ăştia, USR-ul, sunt toţi la fel, nu, hai să mergem cu PNL-ul. Asta e capcana în care nu trebuie să cădem şi trebuie să rămânem foarte clari pe mesajul nostru. E adevărat că Rise e legat de PNL, nu ştiu ce să spun, n-am informaţii nici că este, nici că nu este, deci asta dacă descoperiţi voi sunt curios să-mi spuneţi şi mie. „Va fi dezbatere în turul 1?” Foarte probabil nu, pentru că preşedintele Iohannis a zis că nu va veni în turul 1 la nicio dezbatere şi să faci una aşa, cu ceilalţi 14 candidaţi, ca să facă glume cu doamna Dăncilă nu cred că se va întâmpla. În turul 2 va fi cel puţin o dezbatere, asta e ceea ce am aflat. „Susţineţi Parlament unicameral şi 300 de parlamentari?” Este în programul meu pe care l-am lansat la Sibiu şi care e şi pe site, susţinerea a 300 de parlamentari, asta e foarte clar, cu unicameralul este încă o dezbatere pe care vreau s-o mai avem în partid din considerente de cultură democratică în România, pentru că nu ştiu dacă suntem încă acolo funcţional... 300 de parlamentari strict din considerente de reprezentativitate a ponderii populaţiei este o direcţie pe care o susţin. „Ancheta Rise are... cu refuzul de a intra la guvernare?” Nu, ancheta Rise e făcută să decredibilizeze un candidat care, având şanse să intrăm în turul 2 cu şanse foarte mari, se încearcă cu disperare orice metodă care poate ar putea să genereze o scădere de elan şi de direcţie, pentru că noi şi USR-PLUS suntem pe creştere şi atunci asta este una dintre metodele pe care le-au găsit, găseşte pe cineva credibil care să te vorbească de rău. Asta se încearcă... „PNL se angajează să respecte cele 4 puncte şi apoi le ignoră”. Tocmai de-asta, dacă o să vină Orban şi o să zică: da, sigur, promit că Guvernul se va ocupa de asta, după care ne va spune: dom'ne, dar n-a votat Parlamentul, de-asta noi cerem ca aceste obiective să fie abordate dinainte de învestitura Guvernului. Pentru că zicem: bun, dacă generezi, dacă premierul desemnat... (...)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.