Clubul scoțian Rangers a anunțat, vineri, prelungirea înțelegerii managerului Steven Gerrad până în anul 2024. Anunțul a venit la doar câteva ore după ce echipa s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Europa League, anunță MEDIAFAX.
Steven Gerrard (39 de ani) a preluat-o pe Rangers la începutul sezonului 2018/2019. El a încheiat stagiunea precedentă pe locul al doilea în campionat, în spatele rivalei Celtic. În sezonul actual, după 15 etape, Rangers ocupă poziția secundă, la două lungimi de lider.
Joi seara, Rangers a obținut calificarea în șaisprezecimile de finală ale Europa League, după ce a remizat contra elvețienilor de la Young Boys, scor 1-1, terminând astfel pe locul 2 în grupa G, cu 9 puncte.
"Când președintele Dave King m-a întrebat despre posibilitatea prelungirii contractului, a fost o decizie foarte simplă deoarece sunt foarte fericit și simt că putem construi ceva special împreună la acest club", a declarat Gerrard, după semnarea prelungirii.
Rangers este primul club de seniori din cariera de antrenor a lui Steven Gerrard. El a mai antrenat echipa U18 a lui Liverpool, club la care și-a petrecut aproape întreaga sa carieră de jucător.
Comentează