DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stocul iranian de apă grea depăşeşte plafonul autorizat

BBC Science Focus Magazine
nuclear

Rezervele iraniene de apă grea, care poate fi folosită la producerea plutoniului utilizat în fabricarea armelor atomice, au depăşit limita stabilită prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, a anunţat Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), relatează AFP, potrivit News.ro.

Într-un control efectuat de agenţie duminică, stocul de apă grea al Iranului ”se ridica la 131,5 tone”, o cantitate mai mare decât limita de 130 de tone.

Este prima oară când AIEA constată o depăşire a acestei valori, după ce Teheranul a anunţat în mai că se dezangajează treptat din acord.

Constatarea acestei noi încălcări a acordului intervine după ce, ”la 16 noiembrie, Iranul a informat Agenţia că stocul său de apă grea a depăşit 130 de tone”, a anunţat AIEA luni, într-un document transmis ţărilor membre ale Consiliului Guvernatorilor al acestui organism ONU care se reuneşte săptămâna aceasta la Viena.

Apa grea nu este radioactivă, însă este folosită în anumite filiere ale reactoarelor nucleare ca moderator, pentru a înctini neutronii rezultaţi din fisiuni nucleare.

Producţia de plutoniu este susceptibilă să ofere o alternativă îmbogăţirii uraniului în vederea fabricării unei bombe atomice.

Iranul a renunţat din mai, ca reacţie faţă de retragerea unilaterală a Statelor Unite din Acordul de la Viena, la o serie de angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul acestui text, în care europenii, China şi Rusia rămân părţi.

Asfixiat de reimpunerea sancţiunilor americane, Teheranul exercită astfel presiuni asupra ţărilor europene pentru a-l ajuta să ocolească sancţiunile Washingtonului.

Iranul nu mai respectă nici limita impusă prin acord stocurilor sale de uraniu îmbogăţit (300 kilograme) şi a depăşit, de asemenea, plafonul care-i interzice să îmbogăţească izotopul de uraniu 235 la un nivel de peste 3,67%.

Din septembrie, Republica islamică produce uraniu îmbogăţit în uzina de la Natanz (centru) cu centrifuge interdise de Acordul de la Viena.

În cadrul celei de a patra etape a planului său de dezangajare, Teheranul a anunţat la 7 noiembrie că a relansat îmbogăţirea uraniului în uzina subterană de la Fordo (centru).

Iranul avertiza, în mai, că ar putea relua proiectul construirii unui reactor cu apă grea - susceptibil să producă plutoniu - la Arak (centru), suspendat în virtutea acordului.

În toamna lui 2016, la puţin timp după intrarea în vigoare Acordului de la Viena, Teheranul a anunţat că a depăşit uşor cantitatea autorizată de apă grea, dar a revenit sub limită, exportând surplusul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.