Strategul PSD îl calmează pe Victor Ponta: PNL NU vrea guvernarea

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-01-2015

Actualizat: 13-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderii noului PNL au anunțat că doresc venirea la guvernare și în curând vor începe negocierile pentru a dărâma guvernul Ponta. Sociologul Vasile Dâncu, unul dintre strategii principali ai PSD, susține însă contrariul: PNL nu este pregătit și nu își dorește să vină la guvernare.

”Guvernul Ponta este foarte greu de dat jos, în acest moment și cred că nici PNL, rațional vorbind, nu își dorește foarte tare o aventură politică în care să încerce o moțiune de cenzură ratată. Sigur că acum se discută asta, este o speranță în Marian Vanghelie sau în Mircea Geoană, dar acestea sunt speranțe și utopii. Mă bazez pe faptul că, în acest moment, coaliția care se află la guvernare are un suport puternic în Parlament. Este un suport care este legat și de un program de guvernare, care n-a fost comunicat în mod extraordinar, dar care a reușit în ultima vreme.

Anul acesta este un an fără alegeri, un an pentru atragere de fonduri europene, un proiect de care actuala majoritate este legată. De aceea, nu cred că acest Guvern este foarte ușor de dat jos. Sigur, orice se poate întâmpla în România, dar eu cred că guvernul Ponta va putea să rămână acum. Nu cred că PNL-ul este pregătit, în acest moment pentru a prelua puterea, în primul rând că nu s-a realizat nici unitatea respectivă”, a declarat Vasile Dâncu, la TVR.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri