DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Structura anului şcolar 2020 - 2021 se schimbă: Ce modificări vrea să facă Ministerul Educației

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Anul şcolar 2020 - 2021 începe în 14 septembrie şi se încheie în 18 iunie, fiecare asemestru având 17 săptămâni, iar vacanţa de primăvară e fracţionată pentru a include Paştele ortodox şi pe cel catolic, conform proiectului de ordin de ministru privind structura anului şcolar pentru 2020 - 2021, lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit news.ro.

Anul şcolar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează: Semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021); Semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

‚‚Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracţionarea vacanţei de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună.”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel:

Vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021)

Citește și: Guvernul Orban lovește în români! Vrea să atace la CCR

Vacanţa intersemestrială (30 ianuarie - 7 februarie 2021)

Vacanţa de primăvară

Paştele Catolic (2 - 11 aprilie)

Paştele Ortodox (30 aprilie - 9 mai)

Vacanţa de vară (18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).

”Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri„, precizează ministerul.

Programul naţional ‚‚Şcoala Altfel’’ se va desfăşura în perioada 5 octombrie 2020 - 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este decisă de unitatea de învăţământ.

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2020-2021 este supus dezbaterii publice. Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită propuneri de îmbunătăţire pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro.

Anul trecut, patronatele din turism au solicitat ca şcoala să înceapă în 16 septembrie, însă, la acel moment, ministrul Educaţiei a decis să menţină data de 9 septembrie pentru începerea anului şcolar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.