Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STS: Sesiunile de videoconferință au crescut de aproape 10 ori față de anul trecut

Inquam Photos/ Octav Ganea
vot alegeri tableta STS

Sesiunile de videoconferință din perioada stării de urgență au crescut de aproape 10 ori față de aceeași perioadă a anului trecut, iar sistemul de videoconferință a totalizat 1.504 ore, echivalentul a 62 de zile de transmisie voce-imagine continuă, anunță STS.

Pentru continuarea îndeplinirii atribuțiilor autorităților publice centrale și locale, au fost create 5.368 de conturi de utilizator necesare accesării serviciului de audioconferință în 45 de instituții, s-a asigurat accesul pentru 3.856 de utilizatori din 71 de instituții la serviciul de videoconferință, au fost configurate și distribuite terminale informatice și telefoane mobile pentru accesarea în regim de mobilitate a acestor servicii, precum și pentru lucrul de la distanță.

Citește și: OFICIAL Care sunt excepțiile când masca NU e obligatorie. Ministerul Sănătății face precizări

Printre beneficiarii acestor servicii se numără Parlamentul României, Guvernul României, Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție, Institutul Național de Statistică și structuri aparținând Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Justiției, Ministerului Public, ANAF și CNAS.

În contextul pandemiei de coronavirus şi într-un timp record, a fost suplimentată infrastructura de comunicaţii voce-date pentru Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani (CNCCI), responsabil de managementul şi coordonarea stării de urgență din România.

Pe linia Serviciului de urgență, STS a luat măsuri privind asigurarea resurselor umane și tehnice pentru a se putea prelua 24/7 apelurile la 112 în condiții de creștere a numărului de solicitări, precum și privind optimizarea fluxului de lucru. În plus, operatorii STS au fost instruiți privind tratarea apelurilor pe problematica noului coronavirus.

În domeniul sănătăţii, cel mai încercat în această perioadă, la solicitarea ministerului de resort, au fost efectuate o serie de acțiuni menite să contracareze și să limiteze epidemia cu noul tip de virus SARS-Co-V-2. STS a dezvoltat, configurat, administrat și actualizat permanent aplicația informatică de centralizare a datelor primite de la direcțiile de sănătate publică, spitale și Institutul Național de Sănătate Publică, pe baza cerințelor operaționale furnizate de Ministerul Sănătății. Utilizatorii au primit tablete pentru accesarea aplicației și au fost instruiți pentru completarea formularelor și actualizarea permanentă a bazelor de date necesare realizării situațiilor cu stocurile de medicamente și echipamente medicale.

Pentru informarea populației, în această perioadă a fost operaționalizat Call-Center-ul pentru linia telefonică TelVerde unde cetățenii din țară și străinătate pot suna să ceară specialiștilor epidemiologi informații utile despre prevenirea infectării cu COVID-19. Cei 135 de operatori care deservesc linia verde au preluat peste 187.000 de apeluri în perioada stării de urgență.

Platforma https://formular.sts.ro, unde pot fi completate electronic declarațiile pentru părăsirea locuinței, respectiv localității, a fost accesată de 2.439.219 de utilizatori, iar pagina formularului a înregistrat 9.134.687 vizualizări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.