Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studenții ieșeni au dat lovitura în SUA cu inima artificială care rezistă peste 100 de ani

Foto: Mavis Artificial Heart
inima artificiala studenti Iasi Romania

Studenții ieșeni au dat lovitura în SUA cu o inima artificială: Rezistă peste 100 de ani

O sută de ani. Atât ar putea rezista inima la care au lucrat tinerii români - studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) și premiați în SUA. Conceptul gândit de aceștia propune, pentru inima artificială, un sistem de alimentare de la distanță, cu baterii care pot fi încărcate foarte ușor, spun experții, potrivit adevarul.ro.

România a scris istorie în lumea medicală. Marele premiu pentru cea mai avansată inimă artificială a fost câștigat de echipa din Iași a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Aceasta a participat și a câștigat finala unei competiții internaționale, care își propune să încurajeze și să sprijine cercetarea dedicată dezvoltării inimii artificiale. Concursul a avut loc în Texas - SUA. Tinerii din Iași au participat alături de alte șapte echipe de cercetători din SUA, Marea Britanie, Suedia, Egipt, Australia și Noua Zeelandă.

Proiectul a luat naștere în octombrie 2022, când tinerii de la UMF Iași au început să lucreze la un prototip din titan, cu un motor cu levitație magnetică.

„A fost o provocare. Lucrând cu studenții, trebuie să îi aduni din diverse facultăți, de la diverse stagii. Dar, existând motivație și având un scop foarte important, ei au participat și au fost interesați de proiect”, mărturisește dr. Alexandru Pleșoianu, coordonatorul echipei.

Știința, în sincron cu bătăile inimii

Proiectul tinerilor de la Universitatea de Medicină din Iași are loc în contextul în care transplantul de inimă este o intervenție extrem de rară, din cauza numărului mic de donatori. Pe de altă parte, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România. Anual, în țara noastră se fac mai puțin de zece astfel de intervenții.

Știința este cea care poate salva. Robert Gatman, student Bioinginerie și membru în echipa Mavis Artificial Heart a înțeles necesitatea acestor dispozitive și din perspectiva pacientului.

Sistem de alimentare la distanță

În lume, la ora actuală, există doar doi producători de inimi artificiale pentru transplant - în SUA și Franța. Spre deosebire de inimile artificiale actuale, care preiau oxigen prin două tuburi scoase în afara corpului, ceea ce înseamnă risc permanent de infecție, conceptul studenților români propune un sistem de alimentare de la distanță, cu baterii.

„A trebuit sa facem un reverse engineer la inimile care deja există pe piață și ce ne-a ajutat a fost că am învățat și am reușit să luăm ideile acelora și noi le-am îmbunătățit”, ne spune Mihail Teacu, student Bioinginerie, UMF Iași.

Astfel, componentele noii inimi artificiale ar trebui să aibă o durată de viaţă mult mai mare decât ce există acum. Inima este din titan - partea implantabilă, iar partea electronică va fi implantată subcutanat. Aceasta va fi alimentată wireless, iar pompa funcţionează încontinuu.

„Noi am conceput o inimă artificială totală din titan cu o durabilitate nedefinită şi care poate fi implantată atât pacientului pediatric, cât şi celui adult. Are o durabilitate, spunem noi, de peste 100 de ani spre deosebire de ce există acum cu o durabilitate de șase luni”, mai spune dr. Alexandru Pleșoianu, coordonator proiect.

Potrivit coordonatorului de proiect, în momentul de față, toate inimile artificiale disponibile pe piață sunt de o dimensiune atât de mare încât sunt inaccesibile pentru copii, pentru că nu încap în spațiul toracic. Aceeași situație este și pentru persoanele de talie mică.

„Pentru femei, în general, este o problemă din acest punct de vedere. Noi am redus dimensiunile, am miniaturizat. Astfel, inima poate fi implantată de la copil până la adult”.

Inima artificială dezvoltată de studenții ieșeni ar putea intra în teste clinice peste aproximativ cinci ani. Termenul estimat pentru a deveni gata de utilizare este de aproximativ zece ani.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.