Studiourile Amazon au anunţat că pregătesc un documentar despre grupul Jonas Brothers

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-03-2019

Actualizat: 05-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Energy 106

Un documentar despre grupul Jonas Brothers se află în lucru şi va avea premiera pe platforma Amazon Prime Video, informează News.ro.

Citește și: Festivalul aniversar Woodstock 50, menit să marcheze jumătate de secol de la celebrul festival, este afectat de probleme financiare și de logistică

Studiourile Amazon au anunţat parteneriatul cu Philymack şi Federal Films, divizie a Republic Records, privind realizarea acestui documentar, scrie Variety.

Filmul le va oferi fanilor o privire asupra vieţiilor fraţilor Kevin, Nick şi Joe Jonas şi imagini din timpul pregătirilor pentru viitorul turneu.

„Fanii noştri sunt cei mai buni din lume şi au împărtăşit călătoria noastră, atât ca Jonas Brothers, cât şi individual”, a transmis grupul într-un comunicat.

„În ceea ce priveşte lansarea acestui documentar, am vrut să ne asigurăm că încheiem un parteneriat cu o platformă inovativă, precum Amazon, care poate ajunge la fanii noştri din întreaga lume”.

Grupul s-a reunit recent, după şase ani de pauză, şi a lansat single-ul „Sucker” în debutul parteneriatului cu Republic Records.

Detalii privind premiera vor fi anunţate curând.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri