Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu: '92% dintre directorii generali vor accelera investițiile în transformarea digitală'

www.pinterest.com
contre online

92% dintre directorii generali vor accelera investițiile în transformarea digitală și în tehnologii precum Cloud sau Inteligență Artificială, relevă un studiu făcut de Accenture, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Accenture, pe măsură ce impactul COVID-19 se face tot mai resimțit, companiile se concentrează pe redresare, însă doar cele care accelerează transformarea digitală prin adoptarea unor tehnologii precum Cloud, Inteligența Artificială, infrastructuri IT flexibile și operațiuni inteligente se vor afla în avangardă.

„Transformarea digitală este procesul de integrare a tehnologiilor digitale în toate ariile de business ceea ce duce la o schimbare fundamentală a modului de operare și livrare a produselor și serviciilor. Transformarea digitală atrage după sine și o schimbare culturală și determină ieșirea din confort a organizațiilor și a angajaților lor”, se arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Riscul de a lua coronavirus în scara blocului – Care locuri sunt mai periculoase

92% dintre directorii generali care au răspuns studiului au declarat că vor accelera investițiile în transformare digitală, iar 74% intenționează să-și regândească complet procesele și modelele de operare pentru a se adapta mai ușor la schimbări ce nu pot fi anticipate.

În plus, 87% dintre respondenți au afirmat că iau în calcul posibilitatea de a achiziționa companii insolvabile, proprietate intelectuală sau forță de muncă talentată.

„Conform experților Accenture, companiile ar trebui să aibă în vedere trei principii:

-Schimbarea procesului decizional strategic: Revizuiți periodic ipotezele pe care le-ați făcut cu privire la punctele critice, identificați lacunele de înțelegere de la momentul definirii ipotezelor. Stabiliți care dintre acțiuni trebuie atenuate, care accelerate și care să continue conform planului inițial. De asemenea, aveți în vedere dacă este nevoie să încetați anumite acțiuni și să porniți altele noi.

-Redefinirea planurilor de investiții: Urmăriți și actualizați permanent impactul deciziilor asupra contului de profit și pierdere precum și a creditelor și lichidităților. În cazul în care sunt identificate zone de supracapacitate, actualizați structurile de costuri, creând capacități de investiții pentru zonele care au o probabilitate mai mare să crească în toate scenariile.

-Automatizarea sistemelor de avertizare rapidă: Investiți în sisteme de date de avertizare timpurie care monitorizează atent modul în care incertitudinile critice evoluează în timp real, impactul lor asupra indicatorilor interni și modificările care se impun față de scenariul inițial”, se mai arată în comunicat.

Conform studiului, există o schimbare în ceea ce privește frecvența lucratului de acasă. Astfel, 36% dintre angajați intenționează să mărească timpul de muncă la distanță în viitor, în timp ce 53% dintre persoanele care nu au lucrat niciodată de acasă intenționează să lucreze de la domiciliu mai des în viitor.

Comportamentul clienților și al angajaților este probabil să se schimbe continuu pe măsură ce criza evoluează, iar companiile trebuie să înțeleagă modul în care acest lucru le afectează activitatea în timp real și să dezvolte capacități și parteneriate pentru a explora mai eficient modalitățile de îmbunătățire a situației, susțin reprezentanții Accenture.

Accenture este lider mondial în domeniul serviciilor profesionale, oferind o gamă largă de servicii și soluții în strategie, consultanță, tehnologie, digital și operațiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.