Cu toții am simțit, măcar o dată, cum un prag invizibil ne oprește să ne apucăm de treabă, chiar și atunci când știm exact ce avem de făcut. Poate fi vorba despre un proiect urgent pe care nu ne vine să-l începem sau despre o discuție serioasă pe care o tot amânăm, ocupându-ne timpul cu orice altceva.
Această dificultate de a face primul pas, deși suntem conștienți de responsabilitățile noastre, este un lucru destul de întâlnit. Totuși, în unele cazuri, această stare poate fi mai gravă și poartă numele medical de „avoliție”, fiind un simptom întâlnit în afecțiuni precum depresia, schizofrenia sau boala Parkinson.
Multă vreme nu s-a știut cu exactitate ce se întâmplă în creierul nostru în acele momente de blocaj, însă cercetătorii au reușit recent să descifreze acest mister prin intermediul unui studiu nou, care explică modul în care funcționează mecanismele motivației la nivel cerebral.
Ce a implicat cercetarea
Cercetarea a implicat macaci, cunoscuți pentru inteligența lor remarcabilă. Aceștia au fost antrenați să execute două tipuri de sarcini distincte.
Prima oferea o recompensă simplă, sub forma unei mici cantități de apă, în timp ce a doua situație propunea o combinație: o recompensă similară, dar însoțită de o „pedeapsă”, un jet de aer direcționat spre față.
Un indiciu vizual semnala macacilor tipul de sarcină, permițându-le să decidă dacă doresc să participe. Însă elementul crucial al experimentului nu a fost alegerea lor de a participa sau nu, ci promptitudinea cu care începeau efectiv sarcina.
Rezultatele au fost elocvente: macacii se apucau imediat de sarcina care oferea doar recompensa. În schimb, atunci când anticipau și experiența neplăcută, manifestau o reticență evidentă în a demara acțiunea.
Această „frână” mintală a început să se estompeze în momentul în care cercetătorii au reușit să slăbească temporar o anumită conexiune din creierul macacilor. Această conexiune se stabilește între două regiuni cerebrale esențiale pentru motivație: striatul ventral (VS) și pallidumul ventral (VP).
Intervenția a fost realizată cu ajutorul chemogeneticii, o metodă de precizie care combină modificări genetice cu substanțe chimice sintetice, pentru a acționa selectiv asupra unor neuroni specifici.
Pe parcursul experimentului, cercetătorii au monitorizat și activitatea neuronală din aceste zone cerebrale. Au observat că, în cazul sarcinilor stresante, activitatea din striatul ventral (VS) creștea.
Paradoxal, pallidumul ventral (VP) înregistra o activitate mai scăzută pe măsură ce macacii își pierdeau interesul de a continua, așa cum a relatat și IFL Science.
O țintă promițătoare pentru dezvoltarea unor medicamente menite să trateze avoliția clinică
Aceste observații sugerează că legătura dintre VS și VP constituie, de fapt, „frâna motivației” din creierul nostru, o structură care hotărăște dacă ne angajăm în sarcini solicitante sau cedăm tentației amânării.
Deși acest obstacol mintal poate fi frustrant în viața de zi cu zi, existența sa are un motiv. Cercetătorii avertizează că, deși acest mecanism recent identificat reprezintă o țintă promițătoare pentru dezvoltarea unor medicamente menite să trateze avoliția clinică, este necesară o prudență extremă.
Slăbirea excesivă a acestei „frâne” motivaționale ar putea genera comportamente periculoase sau o asumare nejustificată de riscuri.
Ken-ichi Amemori, autorul principal al studiului, a subliniat că „vor fi necesare validări atente și discuții etice pentru a stabili cum și când ar trebui folosite astfel de intervenții”.
Studiul, cu implicații profunde pentru înțelegerea și tratarea tulburărilor de motivație, a fost publicat în prestigioasa revistă Current Biology.
Comentează