Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu îngrijorător: Agenţii patogeni congelaţi care se reactivează după topirea gheţurilor ar putea afecta ecosistemele

Permafrost

Reactivarea unor agenţi patogeni din preistorie în urma topirii gheţurilor şi a dezgheţării permafrostului ar putea cauza daune majore asupra mediului înconjurător şi o dispariţie pe scară largă a organismelor gazdă, au avertizat autorii unui studiu recent, informează vineri DPA.

Cercetători de la European Commission Joint Research Centre şi Universitatea Flinders din Australia au realizat experimente simulate în cadrul cărora agenţi patogeni din preistorie, reconstruiţi sub formă digitală, invadează comunităţi de organisme gazdă asemănătoare bacteriilor, potrivit Agerpres.

Simulările computerizate au arătat că patogenii preistorici ar putea supravieţui şi evolua în lumea modernă, iar aproximativ 3% dintre ei pot să devină dominanţi în noul mediu de pe Terra.

Circa 1% dintre aceşti "invadatori" au furnizat rezultate impredictibile - unii au cauzat moartea unei treimi dintre speciile gazdă, în timp ce alţii au sporit biodiversitatea cu până la 12% în comparaţie cu simulările în care "evadarea" lor nu a fost permisă.

Deşi 1% poate să pară un procent mic, "numărul mare" de microbi preistorici eliberaţi cu regularitate în comunităţile moderne înseamnă că astfel de epidemii reprezintă un pericol substanţial, a declarat principalul autor al studiului, cercetătorul Giovanni Strona.

"Am descoperit că agenţii invadatori ar putea adeseori să supravieţuiască, să evolueze şi, în câteva cazuri, să devină excepţional de rezistenţi şi de dominanţi în comunitate, cauzând fie distrugeri substanţiale, fie modificări ale numărului de specii vii", a adăugat el.

"De aceea, studiul nostru sugerează că ameninţări impredictibile care aparţineau până acum de domeniul ştiinţifico-fantastic ar putea să genereze, în realitate, riscuri serioase în calitatea lor de factori puternici ai distrugerii ecologice", a mai spus Giovanni Strona.

Potrivit lui Corey Bradshaw, cercetător la Universitatea Flinders din Adelaide, noul studiu arată că riscul unei invazii a unor patogeni necunoscuţi care ar putea cauza daune ireversibile nu este neglijabil.

"Din această perspectivă, rezultatele noastre sunt îngrijorătoare, întrucât ele indică un risc efectiv ce derivă din evenimente rare în cadrul cărora anumiţi patogeni care sunt congelaţi în prezent în gheaţă şi în permafrost pot să producă impacturi ecologice severe", a adăugat el.

În cel mai rău scenariu, invazia declanşată de un singur patogen preistoric a redus dimensiunea comunităţii gazdă cu 30% în comparaţie cu scenariile non-invazive.

"Ca societate, trebuie să înţelegem riscul potenţial generat de aceşti microbi străvechi, ca să putem să ne pregătim pentru orice consecinţe nedorite ale eliberării lor în lumea modernă. Rezultatele studiului ne spun că acest risc nu mai reprezintă o simplă fantezie în faţa căreia nu ar trebui să fim pregătiţi să ne apărăm", a adăugat Corey Bradshaw.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.