STUDIU Metropola cu peste 14 milioane de locuitori în care 95% dintre persoanele testate pozitiv cu COVID-19 erau asimptomatice

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-09-2020

Actualizat: 08-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: SANADOR

Nouăzeci şi cinci la sută dintre persoanele care au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în oraşul pakistanez Karachi (sud) au fost asimptomatice, dezvăluie un studiu, ceea ce ar putea explica numărul extrem de scăzut de decese legate de pandemie în această ţară dens populată din Asia de Sud, relatează AFP.

Studiul, realizat de Universitatea Aga Khan, una dintre cele mai prestigioase facultăţi de medicină din Pakistan, a analizat un eşantion de 2.000 de persoane, în condiţiile în care oraşul are o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori, scrie agerpres.ro.

Citește și: Scandal de proporții! USR-PLUS sare la gâtul PNL. Alianța se teme de ‘inventarul traseiștilor’ făcut de liberal

"95% dintre persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 au declarat că nu au avut niciun simptom al bolii, precum tuse, febră sau durere în gât", în pofida prezenţei anticorpilor specifici COVID-19 în sânge care indicau faptul că au fost contaminaţi, a declarat pentru AFP doctor Imran Nisar, profesor asistent la această universitate.

Proporţia pacienţilor asimptomatici din Pakistan este "mult mai mare decât în ţările dezvoltate", se arată într-un comunicat al acestei universităţi publicat luni. Mai mulţi cercetători au estimat că acest fenomen ar putea fi legat de demografia ţării, unde vârsta medie este de doar 22 de ani.

Citește și: Document-bombă! Eugen Teodorovici i-a transmis fostului premier Viorica Dăncilă că majorarea pensiilor nu e sustenabilă

"Deoarece persoanele asimptomatice nu solicită tratament spitalicesc, acest lucru ar putea explica de ce spitalele pakistaneze nu s-au aflat sub aceeaşi presiune ca cele din Spania şi Marea Britanie", a afirmat aceeaşi sursă.

Potrivit ultimelor cifre oficiale, circa 300.000 de persoane au fost infectate cu COVID-19 în Pakistan, iar numărul morţilor a ajuns la 6.300. Mai mulţi specialişti intervievaţi de AFP au estimat că numărul deceselor legate de coronavirus este probabil dublu sau chiar triplu, ceea ce rămâne un număr foarte scăzut pentru o ţară cu 200 de milioane de locuitori.

Citește și: ‘Omul nou’ pe care Alianța 2020 vrea să-l facă primar! A fost viceprimar PNL, înainte de a fi ‘racolat’ de USR, și a ‘gustat din plin’ contracte cu statul

Aceste rezultate sunt în concordanţă cu un studiu naţional de seroprevalenţă efectuat de guvernul pakistanez, în care testele de depistare de anticorpi au arătat că aproximativ 11% din populaţie a contractat boala, ceea ce înseamnă mai mult de 20 de milioane de locuitori, afirmă Universitatea Aga Khan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri