Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiul medicilor de la Colentina, remarcat pe plan intern, dar și internațional

medici

Un medic român infectat cu Covid a găsit soluția pentru scăderea mortalității bolnavilor infectați cu acest virus. Datorită studiului coordonat de el, specialiștii români ar putea avea o contribuţie importantă la studiul noului coronavirus.

Cercetarea realizată de o echipă de la Spitalul Colentina, coordonată de dr. Cristian Băicuș, Șeful Secției Medicale, care a fost și el infecat, la rândul său cu noul coronavirs, într-o formă ușoară, a stabilit o legătură între evoluţia negativă a bolii, trombozele letale care pot apărea şi nivelul unei anumite proteine în organism.

“A fost ideea colegului meu pneumolog, dr Marius Balea Jr., care m-a sunat și mi-a zis că i se par trombozele mult prea importante și a căutat niște cauze. Am recrutat 91 de pacienți și am arătat că proteina S e scăzută la acești pacienti”, a declarat Prof. Dr. Cristian Băicuș, coordonatorul acestui studiu.

Studiul a fost remarcat de experţii internaţionali, pentru potenţialul de a contribui la scăderea mortalităţii COVID-19, dar și de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care, încă de la începutul pandemiei, s-a implicat în cunoașterea virusului printr-un apel de proiecte pentru Covid 19. Acestaa anunțat că va susține dezvoltarea studiului realizat de medicii de la Colentina.

„Deocamdată am reușit să dovedim că, cu cât au simptome mai grave, cu atât au proteina mai scazută. Întrebarea este dacă scade din cauza infecției sau invers, din cauza asta se produc trombozele. Asta vrem să arătăm. Neavând un nivel bazal, vom încerca să îi convingem să vină la spital să le dozăm din nou proteina, dacă e normală însemnă că a fost scăzută din cauza bolii, dacă e în continuare scăzută însemnă că proteina S a fost scăzută congenital și putem să știm care pacienți au un risc mai mare”, a mai spus Șeful Secției de Medicină Internă II.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.