Ambasadoarea Statelor Unite de pe lângă Naţiunile Unite, Nikki Haley, l-a acuzat luni noaptea pe liderul nord-coreean că deja ”cerşeşte pentru un război” după al şaselea şi cel mai puternic test nuclear întreprins de către regimul de la Phenian, scrie BBC.
"Războiul nu este niciodată ceva ce Statele Unite doreşte. Nu-l vrem acum, dar răbdarea ţării noastre este limitată. Trebuie să le spun membrilor Consiliului de Securitate al ONU: ce-i prea mult e prea mult! Trebuie să adoptăm cele mai dure măsuri cu putinţă. Puterile nucleare îşi înţeleg responsabilităţile. Kim Jong-un nu dă nicio dovadă de aşa ceva. Modul abuziv în care foloseşte rachetele şi ameninţările sale nucleare demonstrează că el cere război.", a declarat ambasadoarea SUA, conform News.ro.
De asemenea, diplomaţia americană va prezenta în scurt timp o nouă rezoluţie, care va conţine sancţiuni mai dure împotriva regimului nord-coreean. După ultimul test nuclear, preşedintele Trump a ameninţat că se gândeşte la impunerea unui embargo internaţional împotriva tuturor ţărilor care au schimburi comerciale cu Coreea de Nord.
Nikki Haley a argumentat că cele mai dure sancţiuni vor permite rezolvarea problemei şi a tensiunilor nord-coreene prin diplomaţie.
China a cerut în schimb o reîntoarcere la masa negocierilor, iar preşedinta elveţiană a promis că ţara sa ar putea să acţioneze drept mediator şi să găzduiască întâlniri la nivel ministerial între Washington şi Phenian.
Între timp, armata sud-coreeană a dus la capăt cinci exerciţii navale cu muniţie reală, avertizând că ”vom lovi înapoi şi-i vom îngropa în mare” dacă un ataca va porni din Coreea de Nord.
Citește și: Coreea de Nord e AVERTIZATĂ și de China: 'Să ÎNCETEZE acţiunile care sunt GREȘITE'
Mai multe rapoarte sugerează că regimul nord-coreean se pregăteşte pentru lansarea unei rachete balistice, la doar câteva zile după efectuarea celui mai puternic test nuclear prin detonarea unei bombe cu hidrogen de trei ori mai mare decât cea care a distrus Hiroshima.
Autorităţile japoneze se pregătesc, în eventualitatea izbucnirii unui război, pentru evacuarea celor aproximativ 60.000 de cetăţeni care locuiesc în prezent în Coreea de Sud.
Comentează