Un bărbat din Illinois a devenit joi prima persoană inculpată pentru atac asupra jurnaliştilor în timpul asaltului din 6 ianuarie asupra Capitoliului din Statele Unite de către susţinătorii preşedintelui de atunci Donald Trump, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Shane Jason Woods, în vârstă de 43 de ani, din Auburn, cunoscut şi sub numele de Shane Castleman, a fost acuzat, de asemenea, de infracţiuni precum atac asupra forţelor de ordine şi violenţă fizică într-o clădire cu acces restricţionat, a anunţat Departamentul de Justiţie.
Potrivit documentelor instanţei, Woods a fost surprins de camerele video în timp ce se plimba într-o zonă restricţionată de la Capitoliu purtând o şapcă de baseball şi o mască de faţă cu chipul lui Trump. El a agresat o poliţistă, făcând-o să se împiedice şi să cadă. De asemenea, a fost filmat când se afla într-o mulţime ce "striga o retorică incendiară" împotriva presei, fiind surprins şi când ataca un cameraman, trântindu-l la pământ.
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a anunţat joi crearea unei comisii speciale privind asaltul asupra Capitolului, după blocarea de către republicani a unei comisii de anchetă independente. Din ianuarie, poliţia federală a mobilizat mijloace considerabile pentru a identifica cele circa 800 de persoane implicate în violenţele de la Capitoliu, care au şocat America.
Potrivit procurorului general Merrick Garland, 500 de persoane care au luat parte la violenţe au fost arestate. Dintre acestea, 100 sunt inculpate pentru că au atacat poliţia.
Violenţele s-au soldat cu cinci morţi, între care un ofiţer al Poliţiei Capitoliului.
SUA - Prima persoană inculpată pentru atacarea jurnaliştilor în timpul asaltului de la Capitoliu
București
13°C
Articole Similare

691
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
691

1.359
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.359

33
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
33

1.024
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.024

2.706
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.706

38
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
38

2.926
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.926

2.089
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.089

155
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
155

92
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
92

3.893
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.893

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.610
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.610
















Comentează