Statele Unite şi India au ajuns la un acord comercial amplu, iar tarifele bilaterale vor fi reduse imediat, a anunţat luni preşedintele american Donald Trump, transmite CNBC, potrivit news.ro.
În urma discuţiei telefonice cu premierul indian Narendra Modi, Trump a afirmat că India se va alinia unui nou cadru comercial, va elimina barierele netarifare pentru produsele americane şi va creşte semnificativ achiziţiile din SUA, inclusiv energie, tehnologie, produse agricole şi multe altele.
Trump a transmis şi că Modi a acceptat să nu mai cumpere petrol rusesc şi să îşi orienteze achiziţiile către Statele Unite şi, posibil, către Venezuela, o măsură pe care preşedintele american o prezintă drept esenţială pentru ”a pune capăt războiului din Ucraina”.
Noul acord vine după un an de tensiuni comerciale, în care Washingtonul a impus tarife suplimentare asupra importurilor indiene.
Mai jos este anunţul integral al lui Donald Trump:
”A fost o onoare să vorbesc în această dimineaţă cu premierul Modi al Indiei. Este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi un lider puternic şi respectat al ţării sale. Am vorbit despre multe lucruri, inclusiv comerţul şi încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina. El a fost de acord să nu mai cumpere petrol rusesc şi să cumpere mult mai mult din Statele Unite şi, posibil, din Venezuela. Acest lucru va ajuta la ÎNCHEIEREA RĂZBOIULUI din Ucraina, care are loc chiar acum, cu mii de oameni murind în fiecare săptămână!
Din prietenie şi respect pentru premierul Modi şi, la cererea sa, începând imediat, am convenit asupra unui Acord comercial între Statele Unite şi India, prin care Statele Unite vor percepe un tarif reciproc redus, coborându-l de la 25% la 18%. Ei vor avansa, de asemenea, în direcţia reducerii tarifelor şi a barierelor nentarifare împotriva Statelor Unite, până la ZERO.
Premierul s-a angajat, de asemenea, ”SĂ CUMPERE PRODUSE AMERICANE” la un nivel mult mai ridicat, în plus faţă de peste 500 de MILIARDE DE DOLARI în energie, tehnologie, agricultură, cărbune şi multe alte produse americane. Relaţia noastră extraordinară cu India va fi şi mai puternică de acum înainte.
Premierul Modi şi cu mine suntem două persoane care REUŞESC SĂ FACĂ LUCRURILE SĂ SE ÎNTÂMPLE, ceva ce nu se poate spune despre cei mai mulţi. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestui subiect!”





























Comentează