Saga incidentului protocolar care a marcat sosirea sâmbătă în China a preşedintelui SUA, Barack Obama, s-a îmbogăţit cu un sarcastic mesaj pe Twitter al agenţiei americane pentru informaţii militare, potrivit AFP.
"Mare clasă, China, ca întotdeauna", se putea citi în acest scurt mesaj al Defense Intelligence Agency (DIA), repede suprimat, dar care nu a scăpat abonaţilor reţelei sociale, fiind reluat şi de Wall Street Journal.
Ulterior, agenţia a prezentat scuze, fără prea multe comentarii.
"Mai devreme în cursul zilei, un mesaj cu privire la un articol a fost postat din greşeală de pe acest cont şi el nu reflectă poziţia DIA. Ne cerem scuze", se poate citi pe contul de Twitter @DefenseIntel, care numără peste 80.000 de abonaţi.
Mesajul iniţial trimitea la un articol din New York Times în care era prezentată confuzia care a domnit pe pista aeroportului din Hangzhou, unde se desfăşoară summitul G20.
După aterizarea Air Force One, Barack Obama nu a avut dreptul la covor roşu la coborârea din avion, un responsabil de la Casa Albă şi un membru al serviciilor chineze de securitate având un schimb de replici tensionat.
Duminică, preşedintele american a încercat să minimizeze incidentul. Dacă a subliniat diferenţele dintre ţara sa şi China în domeniul libertăţii presei, el a recunoscut de asemenea că logistica uriaşă a delegaţiei SUA poate fi uneori surse de tensiune pentru ţara gazdă.AGERPRES
SUA: Un sarcastic mesaj pe Twitter după incidentul protocolar de la Hangzhou
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
8

11
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
11

14
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
14

34
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
34

2.291
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
2.291

26
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
26

66
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
66

2.253
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.253

32
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
32

1.984
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.984

2.196
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.196

3.826
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.826

2.851
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.851
















Comentează