SUA: 'Vom continua să respingem orice sprijin care vizează reabilitarea regimului al-Assad'

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 21-10-2022

Actualizat: 21-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Sott

Statele Unite au denunţat orice normalizare a relaţiilor cu regimul sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, insistând asupra faptului că recenta restabilire a legăturilor cu Hamasul palestinian ilustrează izolarea sa diplomatică, scrie AFP, citat de Agerpres.

Preşedintele al-Assad, care reia treptat contactele cu ţările arabe după 11 ani de război în mare parte câştigat, a primit miercuri la Damasc o delegaţie a mişcării Hamas. "Deschiderea regimului al-Assad spre această organizaţie teroristă nu face pentru noi decât să-i întărească izolarea", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

"Acest lucru este împotriva intereselor palestinienilor şi subminează eforturile internaţionale de combatere a terorismului în regiune şi nu numai", a adăugat el în faţa presei. "Vom continua să respingem orice sprijin care vizează reabilitarea regimului al-Assad", a insistat purtătorul de cuvânt.

Hamas, care controlează enclava palestiniană Gaza, a fost un aliat apropiat al preşedintelui al-Assad înainte ca relaţia să se deterioreze după începutul războiului din Siria în 2011, mişcarea palestiniană criticând reprimarea protestelor pro-democraţie.

Această revenire la legături privilegiate intervine în contextul în care Hamas se apropie, cu ajutorul Iranului, de Hezbollahul libanez, un alt susţinător al regimului de la Damasc. Bashar al-Assad a mers în Emiratele Arabe Unite în martie, o primă vizită într-o ţară arabă de la începutul războiului, simbol al unei normalizări denunţate de Washington.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri