Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA vor să sechestreze un super-iaht de peste 300 milioane de dolari, deținut de magnatul aurului Suleiman Kerimov

wikipedia
iaht

Statele Unite încearcă să sechestreze un super-iaht rus ancorat în Fiji, stat insular din Pacific, informează marţi DPA, potrivit agerpres.

Biroul Directorului Procuraturii Publice (ODPP) a depus acte marţi la Înalta Curte din Fiji, încercând să oprească super-iahtul de 106 metri "Amadea" să părăsească apele Fiji.

Super-iahtul, deţinut de magnatul aurului Suleiman Kerimov şi valorând aproximativ 325 de milioane de dolari, este ancorat în Fiji de o săptămână.

Kerimov, considerat a fi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost sancţionat de SUA, Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe fondul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Membrii echipajului "Amadea" au fost audiaţi de poliţie şi rămân pe vas, a informat presa locală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.