DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Substanţe chimice veşnice' care distrug sănătatea vor fi interzise de UE începând cu 2023

esmmweighless.com
gatit-mancare

Concentraţiile pentru patru aşa-numite ''substanţe chimice veşnice'' din alimente, care prezintă un pericol pentru sănătate, vor fi restricţionate începând cu 2023, a anunţat miercuri Comisia Europeană, citată de Agerpres.

Aceste substanţe sunt utilizate într-o gamă variată de produse prevăzute cu un înveliş rezistent la apă şi pete, cum ar fi tigăi pentru gătit, pelerine de ploaie, covoare şi spumă pentru stingerea incendiilor.

Ele pot avea efecte negative asupra sistemului imunitar, dezvoltării fetusului şi a nou-născutului, precum şi asupra colesterolului, precizează Comisia Europeană într-un comunicat.

''Astăzi, facem încă un pas pentru a spori nivelul de siguranţă alimentară în Uniunea Europeană şi de a-i proteja mai bine pe cetăţeni de substanţele chimice nocive'', a menţionat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, într-o declaraţie.

PFAS sunt cunoscute şi sub denumirea de ''substanţe chimice veşnice'' întrucât compoziţia lor chimică nu le permite să se descompună în mod natural. ''Utilizarea lor pe scară largă şi persistenţa lor în mediu au dus la contaminări extinse ale mediului'', mai precizează Comisia Europeană pe site-ul său.

Noile reguli urmează să se aplice din 2023 şi vizează substanţele sulfonat de perfluoroctan (PFOS), acidul perfluorooctanoic (PFOA), acid perfluorononanoic (PFNA) şi acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.