DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Subvarianta mai contagioasă a variantei Delta a ajuns în Austria, Portugalia și Rusia

adevarul.ro
virus covid delta

Autorităţile sanitare ruse au anunţat joi descoperirea unor ''cazuri izolate'' de COVID-19 cu subvarianta variantei Delta mai contagioase a coronavirusului SARS-CoV-2, transmite Reuters.

Subvarianta AY.4.2 ar putea fi cu circa 10% mai contagioasă decât varianta Delta (în prezent dominantă) şi în final ar putea să o înlocuiască, dar probabil acest proces se va desfăşura lent, afirmă cercetătorul rus Kamil Khafizov. ''Vaccinurile sunt suficient de eficace împotriva acestei versiuni a virusului, care nu este chiar atât de diferită pentru a schimba în mod dramatic capacitatea de a ocoli anticorpii'', explică acesta.

Şi imunologul rus Nikolai Kriucikov este de părere că Delta şi subvariantele acesteia vor rămâne dominante, iar în viitor s-ar putea adapta vaccinurilor anti-COVID, mai ales acolo unde rata vaccinării populaţiei este sub sau puţin peste 50%. ''Dar nu cred că va exista un salt revoluţionar, întrucât coronavirusul, la fel ca orice organism, are o limită evolutivă, iar saltul evolutiv deja s-a produs'', anticipează acesta.

Autorităţile din Portugalia au anunţat de asemenea joi detectarea în ultimele săptămâni a circa 10 cazuri de COVID-19 cu subvarianta AY.4.2, fără să constate o creştere exponenţială a infectărilor cu această subvariantă, originea epidemiologică a acelor cazuri fiind atribuită fluxului turistic dinspre Marea Britanie.

Austria a anunţat în acelaşi timp că are până în prezent peste 30 de cazuri de infectări confirmate cu această subvariantă. Un cercetător austriac, Ulrich Elling, vorbeşte la rândul său despre o creştere a contagiozităţii acestei variante cu 10-15% faţă de varianta Delta, astfel că ''AY.4.2 agravează puţin situaţia''.

Până în prezent în Europa continentală (fără Marea Britanie) au fost confirmate circa 1.000 de infectări cu această variantă. În Germania, institutul Robert Koch pentru boli infecţioase a anunţat că au fost descoperite începând din luna iulie 280 de cazuri, cu precizarea că este vorba despre cazuri secvenţiate, numărul total al infectărilor cu această subvariantă fiind aşadar posibil mai mare.

În Marea Britanie subvarianta AY.4.2 se află pe o curbă ascendentă şi a fost identificată în circa 6% din probele secvenţiate în săptămâna care a început din data de 27 septembrie. Dar ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid a estimat miercuri că nu sunt motive pentru a considera că această subvariantă presupune o ameninţare mai mare decât varianta Delta.

Cu mai mult de 80% din populaţie vaccinată, dar fără să mai aplice niciun fel de restricţii antiepidemice, Marea Britanie înregistrează din nou o tendinţă în creştere a contaminărilor, înregistrând joi 52.009 noi cazuri de COVID-19, cel mai mare număr după 17 iulie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că monitorizează subvarianta AY.4.2, care prezintă două mutaţii în proteina Spike. Printre ţările unde ea a mai fost semnalată se numără de asemenea SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.