Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Succesorul Angelei Merkel la șefia CDU va fi ales prin vot prin corespondenţă în ianuarie

Angela Merkel CDU

Congresul Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU), prevăzut pentru 15-16 ianuarie, se va desfăşura online, iar ulterior liderul formaţiunii va fi ales prin vot prin corespondenţă, relatează luni DPA şi AFP, potrivit AGERPRES.

La congresul din ianuarie, amânat deja de două ori din cauza pandemiei de COVID-19, vor lua parte 1.001 delegaţi.

Cancelarul Angela Merkel, aflat la putere din 2005, a anunţat că nu vizează un nou mandat după alegerile federale din septembrie 2021.

În luna februarie, lidera CDU Annegret Kramp-Karrenbauer a afirmat că nu doreşte să îi succeadă lui Merkel şi că va renunţa la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate.

Până în prezent şi-au anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia partidului Armin Laschet, şeful executivului din landul Renania de Nord-Westfalia, fostul lider al grupului conservator din Bundestag de la începutul anilor 2000, Friedrich Merz, şi expertul în politică externă Norbert Röttgen.

Cele mai recente sondaje îl dau favorit pe Friedrich Merz.

Vezi și: De Revelion românii au rezervat masiv vacanțe în Maldive, Zanzibar, Dubai, Egipt, Turcia și nu numai. Sase nopţi în Maldive de la 2.000 de euro/persoană

Câştigătorul are toate şansele de a deveni candidatul dreptei germane la alegerile parlamentare din septembrie 2021, la finalul cărora Angela Merkel urmează să părăsească funcţia după 16 ani la conducerea Cancelariei germane.

Un alt candidat al dreptei ar putea fi Markus Söder, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez tradiţional al CDU, un politician extrem de popular în Germania de la începutul pandemiei de COVID-19.

CDU nu a susţinut decât în două ocazii un candidat bavarez, la alegerile din 1980 şi 2002, şi de fiecare dată scrutinul a fost câştigat de social-democraţi.

De partea sa, Partidul Social-Democrat (SPD) îl va propune la postul de cancelar pe Olaf Scholz, actualul ministru al finanţelor în guvenul de coaliţie de la Berlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.