Premium
Când decidenții noștri politici fac o pauză în discursul lor obsesiv despre vaccinare, se apleacă și asupra problemelor economice care au început să fie chiar mai letale decât pandemia.
Este clar că, în pofida abordării festiviste a rezultatelor recuperării în trimestrul 1 al acestui an, economia nu are șanse să performeze în continuare dacă nu se va putea beneficia de oportunitatea oferită de Mecanismul European de Redresare și Reziliență (MERR ), prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oportunitatea reală pe care acest PNRR o oferă României nu este în primul rând aceea a capacității de finanțare a unor proiecte, ci oportunitatea creării unui adevărat model de dezvoltare prin urmărirea celor șase axe ce stau la baza MERR. Una dintre cele mai importante este aceea a digitalizării concepută ca o prioritate a pregătirii economiei pentru trecerea la noul stadiu al revoluției industriale și informatice.
Crearea unui astfel de model de dezvoltare care să permită transformarea digitalizării într-un instrument al tranziției României spre a patra etapă a revoluției industriale a devenit un obiectiv vital al efortului de scoatere a țării din zona marginală a Uniunii Europene.
Din păcate, modul cum a trecut prin parlament Legea 5G, fără a ține cont de observațiile specialiștilor și operatorilor privați și fără să îmbine în interesul țării obligațiile politice cu avantajele economice nu dau speranța creării unui model de succes al dezvoltării prin digitalizare.
Este interesant să analizăm cum au reușit alte țări să aibă modele de succes. Poate am putea învăța din experiența acelora.
Analiza economică a semnalat în timp așa numitele modele economice de succes care explicau de ce unele țări au obținut succese în reconstrucție sau în dezvoltare mai rapide și mai spectaculoase decât altele.
Să ne amintim ” miracolele economice” ale modelului german , japonez sau italian în anii de după cel de al doilea război mondial, sau succesele ” tigrilor sud est asiatici” în deceniile șapte și opt ale secolului trecut sau, mai recentele succese, chiar în perioade de criză și recesiune, ale economiilor poloneze sau finlandeze.
Părerea mea este că aceste succese nu pot fi explicate exhaustiv doar prin modele oricât de bine ar fi concepute și oricât de riguros ar fi transpuse în practică.
Explicația succeselor o pun mai mult în legătură cu existența unor orientări vizionare pe care le putem numi priorități și care exprimă nu politici de îndeplinire sau rezolvare a unor nevoi de stabilitate și macroechilibru, ci politici de atingere a unor obiective strategice pe termen mediu și lung considerate ” oportunități ale momentului”, cum ar fi acum digitalizarea. Aceste oportunități sunt o expresie a celebrului raport al avantajelor comparative care în cazul de față este un raport dintre avantajele comparative existente și avantajele competitive ce s-ar putea obține.
Analizând ” succesele” vom vedea că acele ” priorități” pleacă de la intenția de a căuta o cale de valorificare a propriului potențial care să le particularizeze în ansamblul economiei internaționale în sensul obținerii unei poziții competitive mai puțin vulnerabile față de atacul competitorilor mari. De obicei, aceste căi se orientează spre domeniile de crenel ale pieței sau spre forțarea pe o anumită perioadă a suprafinanțării unor domenii în care fie se obține o poziție internațională importantă, fie se obține un potențial important pentru tranziția spre o structură economică modernă cu grad înalt de competitivitate și de creare a valorii adăugate.
Dacă, în economie, un model este o construcție teoretică reprezentând procesele economice printr-un set de variabile și un set de relații logice și / sau cantitative între ele, ” prioritățile” sunt expresia volutivă a unui act de guvernare vizionar, bazat nu numai pe inteligență și curaj, dar și pe capacitatea de a avea ” ambiții de poziționare și dezvoltare” în sensul de a-și propune și urmări realizarea unei ascensiuni pe scara ratingului internațional ca putere economică și prestigiu politic cu potențial de negociere și decizie la nivelul structurilor economice integrate ( ex: Uniunea Europeană,etc)
Unele țări au înțeles mai bine și mai repede ritmul accelerat al schimbărilor de natură tehnică și informațională pe care le cunoaște economia globalizată. Elementul vizionar al politicilor lor economice a determinat stimularea celui mai important factor de succes în contextul acestor schimbări ale paradigmei dezvoltării care este creșterea gradului de instruire și educație al forței de muncă.
Trebuie să aducem în discuție cazul Finlandei, țara care are cel mai important succes și din acest punct de vedere. Finlanda, care a devenit un model nu numai pentru Europa, ci pentru întreaga lume, se află pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de cercetători pe cap de locuitor. Sistemul instituțional care sprijină acest efort de inovare este extins și include Academia Finlandei, Agenția Finlandeză pentru Finanțarea Tehnologiei și Inovare (Tekes), Centrul Finlandez pentru Cercetare Tehnologică (ATV) și Fondul finlandez de inovare (SITRA).
Performanța finlandeză în materie de educație și inovare se bazează pe efortul de a orienta principala investiție spre crearea unui cadru tehnic și instituțional capabil să asigure cel mai înalt grad de pregătire și competență profesorilor/formatorilor.
Finlanda reușește să demonstreze capacitatea sa de a crea modele apte să se adapteze rapid la cele mai recente evoluții ale paradigmei modelului economiei globale prin trecerea la o nouă fază a revoluției industriale și prin modul cum a abordat problematica introducerii tehnologiei 5G.
Iată cum stau faptele :
Ca urmare a aprobării Comisiei Europene la 29 ianuarie 2020, a setului de instrumente – un set de măsuri de securitate cibernetică pentru viitoarea a 5-a generație de telefonie mobilă (5G) – a devenit "lege soft" în UE. Statelor membre li s-a cerut să pună în aplicare în grabă un act legislativ și, de asemenea, au fost împinse să facă o politică comercială de facto care ar trebui să fie o responsabilitate exclusivă a UE. Problema a fost complicată și mai mult de o dilemă constituțională a dreptului la proprietate privată încorporată în setul de instrumente. Curând a devenit evident că punerea în aplicare la nivel național a setului de instrumente este destul de diversă, iar la nivelul Uniunii Europene a început să se discute dacă, în această situație, Finlanda nu ar putea fi considerată ca un ” caz de bune practici în contextul implementării la nivel național a 5G”.
Explicația pleacă de la faptul că pe 7 decembrie 2020, Parlamentul Finlandei a aprobat o lege care permite autorităților să interzică un dispozitiv de rețea din motive grave de securitate națională. Legea prezintă o configurație instituțională care izolează aspirațiile politice de securitatea cibernetică, care este văzută ca o chestiune tehnică. Chiar dacă procesul administrativ este colaborativ și agregă expertiza diferitelor părți interesate, puterea și responsabilitatea rezidă într-o singură autoritate (Traficom), care este, de asemenea, cel mai important expert tehnic în această privință. Legea limitează acțiunile administrative la părțile esențiale ale infrastructurii naționale, fără să permită, pur și simplu, interzicerea "furnizorilor cu risc ridicat" . Este însă posibil ca un proces inițiat de autorități să poată duce la eliminarea unui dispozitiv considerat de risc, dar numai în instanță, iar proprietarul are dreptul la o despăgubire integrală din partea statului.
Modelul finlandez respectă astfel atât principiile bunei administrări, cât și principiile juridice fundamentale. Procesul administrativ este transparent, iar acțiunile se bazează pe dovezi obiective. În cazul unui conflict de nerezolvat, există o cale de atac legală. Toate aceste fapte sunt realizate cu costuri administrative destul de scăzute.
Punerea în aplicare finlandeză a setului de instrumente corespunde a ceea ce UIT identifică drept etapa finală și cea mai dorită a reglementării TIC: este colaborativă, exploatează sinergiile între sectoare și pune în aplicare expertiza diverselor părți interesate.
Alte țări UE , printre care și România, ar putea să imite aceste aspecte ale modului cum Finlanda a știut să respecte orientările europene în contextul unui foarte relevant interes național.
Există două condiții prealabile pentru urmărirea unei soluții similare: în primul rând, instituția publică responsabilă trebuie să dispună de o expertiză tehnică rezonabil de profundă, iar în al doilea rând, trebuie să existe suficientă disponibilitate de a coopera între părțile publice și cele private implicate.
În România, Legea 5G nu a beneficiat de existența concomitentă a acestor condiții dar în politică, la fel ca în viață, greșelile pot fi corectate iar lipsurile completate.
un comentariu de Mircea Coșea, analist economic
