Liderii protestatarilor sudanezi au anunţat duminică suspendarea discuţiilor cu militarii şi au îndemnat la intensificarea demonstraţiilor care cer o putere civilă, transmite AFP preluat de agerpres.
"Suspendăm discuţiile cu Consiliul militar de tranziţie", a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiilor de protestatari, Mohamed al-Amin, adresându-se câtorva mii de persoane adunate în faţa sediului armatei din Khartoum.
"Considerăm Consiliul militar o prelungire a regimului" fostului preşedinte Omar al-Bashir, destituit pe 11 aprilie, a adăugat el, chemând totodată la "continuarea şi intensificarea manifestaţiilor până când vor fi satisfăcute solicitările noastre".
Protestatarii adunaţi în faţa sediului armatei fluturau drapele şi proiectau lumina telefoanelor mobile pe clădiri."Libertate, pace, dreptate", "revoluţia noastră este civilă, ea este protejată de popor" scanda mulţimea.
Şeful Consiliului militar de tranziţie, generalul Abdel Fattah al-Burhani, a sporit presiunea asupra protestatarilor prin "condamnarea blocajelor rutiere şi percheziţionarea neautorizată a persoanelor" în cadrul unei întâlniri cu ofiţeri superiori. Este vorba de barajele şi punctele de control stabilite de protestatari în apropierea sediului armatei.
Sâmbătă, liderii militari şi conducerea protestatarilor au purtat discuţii, pe care au convenit să le continue. O altă serie de discuţii au avut loc anterior, potrivit unui lider al manifestanţilor.
În cursul zilei de duminică, generalul Burhani şi-a asumat pe postul de televiziune "angajamentul de a reda puterea poporului" şi a promis că armata va răspunde în termen de o săptămână cererilor protestatarilor.
El a indicat, de asemenea, că echivalentul a 113 milioane de dolari, în monedă americană, euro şi lire sudaneze, a fost confiscat din reşedinţa fostului preşedinte, aflat acum în închisoare după destituirea sa ce către armată ca urmare a presiunii străzii.
Noul procuror general al-Walid Sayed Ahmed, instalat de doar câteva zile, a anunţat, la rândul său, că a dispus controlul bunurilor înalţilor oficiali ai regimului fostului preşedinte şi a familiilor acestora.
Aceste anunţuri nu au mulţumit protestatarii, instalaţi de mai mult de două săptămâni în faţa sediului armatei. Ei cer un transfer rapid al puterii către o autoritate civilă, singura, în opinia acestora, capabilă să garanteze o tranziţie politică adevărată.
Anunţul componenţei unui Consiliu civil care să înlocuiască Consiliul militar, care era aşteptat duminică, va surveni "în câteva zile", a indicat un purtător de cuvânt al protestatarilor, Madani Abbas Madani.
Sudan: Protestatarii anunţă suspendarea discuţiilor cu armata şi intensificarea demonstraţiilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.229
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
1.229

32
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
32

3.085
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.085

53
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
53

2.215
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.215

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

64
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
64

6.651
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
6.651

46
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
46

71
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
71

41
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
41

1.938
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.938

7.732
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.732
















Comentează