Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sudanul cere scoaterea de pe lista statelor care susțin terorismul

Twitter
Sudan

Sudanul a ajuns la un acord cu familiile victimelor atentatului din 2000 vizând distrugătorul american USS Cole, în vederea despăgubirii acestora, a anunţat luni Ministerul sudanez al Justiţiei, relatează AFP potrivit news.ro.

Khartoumul a acceptat în februarie să plătească despăgubiri familiilor celor 17 marinari americani ucişi în atacul sinucigaş, în largul Yemenului, comis de gruparea Al-Qaida.

Justiţia americană a stabilit că Sudanul este vinovat de atac, arătând că autorii atacului au fost antrenaţi în această ţară, un lucru negat mult timp de către autorităţile sudaneze.

Prin acceptarea unui acord cu privire la plata unor despăgubiri, Sudanul a îndeplinit una dintre condiţiile esenţaile în vederea retragerii de către Statele Unite a acestei ţări africane de pe lista ţărilor care susţin terorismul.

Ministerul sudanez al Justiţiei a anunţat luni că a trimis împreună cu familiile victimelor americane o cerere comună adresată justiţiei americane, prin care solicită anularea procedurilor în curs cu privire la atentatul vizând USS Cole.

Detaliile acestui acord ”au fost stabilite astfel încât să pună capăt în mod permanent procedurilor”, a anunţat ministerul într-un comunicat, fără însă să facă vreo precizare cu privire la aspectul financiar al acordului.

Sudanul se află pe lista americană a ţărilor care susţin terorismul din 1993, din cauza unei presupuse susţineri a unor grupări islamiste radicale, ceea ce blochează investiţii străine în această ţară.

Sudanul l-a găzduit pe fostul lider Al-Qaida Osama ben Laden în perioada 1992-1996.

În urma înlăturării de la putere a autocratului Omar al-Bashir în aprilie 2019, după patru luni de manifestaţii în masă, Sudanul negociază cu Washingtonul retragerea sa de pelista neagră, în vederea unei lupte mai eficiente împotriva crizei economice care devastează ţara.

Potrivit Ministerului sudanez al Justiţiei, acordul la care s-a ajuns ”prevede în mod clar că Sudanul nu este vinovat de atacul împotriva USS Cole” şi că documentul serveşte ”interesele strategice ale ţării”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.