Războiul din Sudan se află într-un impas strategic. Fiecare parte își pune speranțele pe o nouă ofensivă, o nouă livrare de arme, o nouă alianță politică, dar niciuna nu poate obține un avantaj decisiv, notează BBC.
Cei care pierd sunt poporul sudanez. În fiecare lună sunt tot mai mulți cei care suferă de foame, sunt strămutați și disperați.
Forțele armate sudaneze au anunțat triumfător recucerirea centrului orașului Khartoum în martie.
Au difuzat imagini cu liderul său, generalul Abdel Fattah al-Burhan, plimbându-se prin ruinele Palatului Republican al capitalei, care fusese controlat de paramilitarii Forțelor de Sprijin Rapid (RSF), încă din primele zile ale războiului, în aprilie 2023.
Armata a desfășurat arme nou achiziționate din Egipt, Turcia și alte țări din Orientul Mijlociu, inclusiv Qatar și Iran. Dar ofensiva sa a stagnat rapid.
RSF, condusă de generalul Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut sub numele de „Hemedti”, a răspuns cu un atac devastator cu drone asupra Portului Sudan, care este atât capitala interimară a guvernului militar, cât și principalul punct de intrare pentru ajutorul umanitar.
Acestea erau drone sofisticate cu rază lungă de acțiune, pe care armata acuză Emiratele Arabe Unite (EAU) că le furnizează - o acuzație pe care EAU o respinge, alături de rapoarte bine documentate conform cărora ar fi sprijinit RSF în timpul conflictului de 27 de luni.
RSF și-a extins operațiunile și la sud de Khartoum.
Hemedti a încheiat o înțelegere cu Abdel Aziz al-Hilu, veteranul comandant rebel al Armatei Populare de Eliberare a Sudanului de Nord, care controlează Munții Nuba, în apropiere de granița cu Sudanul de Sud.
Forțele lor combinate ar putea face o ofensivă până la granița cu Etiopia, sperând să deschidă noi rute de aprovizionare.
Între timp, RSF a asediat capitala Darfurului de Nord, el-Fasher, care este apărată de o coaliție de foști rebeli darfurieni, cunoscuți sub numele de Forțele Unite, aliați cu armata.
Majoritatea luptătorilor sunt etnici zaghawa, care s-au aflat în conflict aprig cu grupurile arabe care formează nucleul RSF.
Lună după lună de blocadă, bombardamente și atacuri terestre au creat foamete în rândul locuitorilor, oamenii din tabăra de strămutați Zamzam fiind cei mai afectați.
RSF și milițiile sale arabe aliate au un palmares terifiant de masacre, violuri și epurări etnice. Organizațiile pentru drepturile omului au acuzat-o de genocid împotriva poporului Massalit din Darfurul de Vest.
Comunitățile Zaghawa din el-Fasher se tem că, dacă Forțele Unite sunt învinse, vor suferi represalii sălbatice din partea RSF.
Presiunea asupra el-Fasher crește. Săptămâna trecută, RSF a capturat garnizoanele din deșert de la granița cu Libia, deținute de Forțele Unite.
Armata a acuzat forțele loiale liderului libian, generalul Khalifa Haftar, care controlează estul țării și este, de asemenea, un beneficiar presupus al sprijinului emiratez, că s-au alăturat atacului.
Civilii sudanezi, care în urmă cu șase ani au reușit isprava extraordinară de a-l răsturna de la putere pe liderul de lungă durată al țării, Omar al-Bashir, prin proteste non-violente, sunt în dezordine.
Diferite grupări sunt aliniate cu Burhan, cu Hemedti sau încearcă să adopte o poziție neutră. Toate sunt active pe rețelele de socializare, polarizate, acerbe și fragmentate.
Comitetele de cartier care au fost forța motrice a revoluției civice se agață de viață.
Cei mai mulți și-au păstrat capul politic jos, concentrându-se în schimb pe activități umanitare esențiale. Cunoscute sub numele de „Camere de intervenție în caz de urgență”, lucrătorii umanitari recunosc că sunt cel mai eficient canal pentru asistență care salvează vieți.
Însă mulți și-au pierdut finanțarea atunci când administrația președintelui american Donald Trump a închis USAID, iar alți donatori nu au intervenit.
Atât armata, cât și RSF văd orice formă de activism civic ca pe o amenințare.
Aceștia reprimă, arestează, torturează și ucid lucrători umanitari naționali și activiști pentru drepturile omului.
Nu există un proces de pace credibil.
Șeful diplomației ONU desemnat în Sudan, fostul prim-ministru algerian Ramtane Lamamra, a formulat un plan de pace care se baza pe presupunerea că armata va obține o victorie militară.
Tot ce ar mai rămâne de negociat ar fi dezarmarea RSF și reconstrucția țării. Acest lucru este total nerealist.
Burhan are un mare avantaj diplomatic față de Hemedti, deoarece ONU a recunoscut partea militară ca fiind guvernul Sudanului, chiar și atunci când nu controla capitala națională.
Încercarea lui Hemedti de a lansa o administrație paralelă pentru vastele teritorii controlate de RSF a câștigat puțină credibilitate.
Miniștrii de externe, la o conferință de la Londra din aprilie, găzduită de secretarul britanic de externe David Lammy, nu au reușit să convină asupra unei căi către pace. Președinții conferinței au fost nevoiți să se mulțumească cu o declarație care acoperea un teren familiar.
Cu această ocazie, ca și înainte, progresul a fost blocat deoarece Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu au putut ajunge la un acord.
Diplomații recunosc că războiul din Sudan este o problemă africană care necesită o soluție arabă.
Drumul către pacea din Khartoum trece prin Abu Dhabi, Riyadh și Cairo.
Pentru Egipt, marea întrebare este dacă Burhan este capabil să se distanțeze de islamiștii din Sudan.
Sub conducerea lui Bashir, mișcarea islamistă a fost la putere timp de 30 de ani și a înființat o organizație formidabilă și bine finanțată, care există și astăzi.
Islamiștii au mobilizat brigăzi de luptă care au fost esențiale pentru recenta victorie a armatei la Khartoum.
Președintele Egiptului, Abdul Fattah al-Sisi, îl susține pe Burhan și vrea ca acesta să-i împingă pe islamiști la margine, dar știe că nu-l poate împinge prea departe pe generalul sudanez.
Această întrebare capătă o importanță sporită odată cu atacul Israelului asupra Iranului și teama islamiștilor că se confruntă cu o înfrângere ireversibilă.
Cealaltă mare întrebare este dacă Emiratele Arabe Unite vor renunța la sprijinirea lui Hemedti.
După ce RSF a pierdut Khartoum-ul, unii sperau că Abu Dhabi ar putea căuta un compromis - dar în câteva săptămâni, RSF a desfășurat drone care par să fi venit din Emiratele Arabe Unite.
Emiratele Arabe Unite se confruntă, de asemenea, cu provocări strategice, deoarece sunt o excepție în lumea arabă în ceea ce privește alinierea lor cu Israelul.
Nimeni nu vrea să vadă Sudanul divizat. Dar realitatea războiului indică o împărțire de facto între tabere aflate în război puternic opuse.
Între timp, cea mai mare și mai profundă urgență umanitară din lume se agravează, fără a se întrevedea un sfârșit.
Peste jumătate din cei 45 de milioane de locuitori ai Sudanului sunt strămutați. Aproape un milion sunt în foamete.
Ambele părți continuă să restricționeze accesul agențiilor umanitare la cei înfometați. Apelul ONU pentru 4,2 miliarde de dolari (3 miliarde de lire sterline) pentru ajutor esențial a fost finanțat doar în proporție de 13,3% la sfârșitul lunii mai.
La nivel global și printre cei mai influenți din lumea arabă, Sudanul nu este prioritatea nimănui, un orfan într-o regiune care este în flăcări.
Este o țară în care organizațiile multilaterale - Națiunile Unite și Uniunea Africană - ar putea fi încă relevante.
Acestea își pot aminti tuturor angajamentele față de drepturile omului și viața umană și că nu este în interesul nimănui să vadă catastrofa Sudanului continuând.
Poporul sudanez, care suferă mult timp, merită cu siguranță această doză de milă.
Comentează