Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suedia despăgubeşte financiar doi fraţi acuzaţi, apoi consideraţi nevinovaţi de uciderea unui copil în anul 1998

Agerpres
suedia steag drapel

La aproape 24 de ani de la moartea unui copil în vârstă de patru ani, doi fraţi din Suedia, iniţial consideraţi vinovaţi de uciderea băiatului, apoi găsiţi nevinovaţi, vor primi despăgubiri de câte un milion de coroane (circa 93.000 de euro), transmite miercuri dpa.

Guvernul de la Stockholm plăteşte despăgubirile deoarece cei doi bărbaţi au fost acuzaţi pe nedrept, a comunicat ministerul justiţiei.

Ministrul justiţiei, Morgan Johansson, a explicat că, deşi li s-a recunoscut până la urmă nevinovăţia, reclamanţii au îndurat suferinţe care nu pot fi compensate de fapt în niciun fel, potrivit Agerpres.ro.

Fraţii ceruseră în iulie 2021 compensaţii de câte zece milioane de coroane, pretenţie respinsă însă pe motiv că faptele s-au petrecut cu prea mult timp în urmă. Ei au fost reabilitaţi definitiv abia în 2018.

Kevin, băiatul de patru ani, a fost găsit mort în august 1998 în Arvika, la circa 250 de km la nord de Goteborg. Cei doi fraţi, care la vremea respectivă aveau şapte, respectiv cinci ani, au fost identificaţi la scurt timp drept ucigaşii copilului. În prezent, însă, anchetatorii nu mai sunt convinşi că a avut loc o crimă şi cred că ar fi putut fi doar un accident.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.