Agenţia de rating Moody's a acceptat să plătească 864 de milioane de dolari pentru a stinge procesele intentate după evaluarea eronată a titlurilor imobiliare, care a contribuit la declanşarea crizei financiare din 2008, transmite AFP.
Departamentul american al justiţiei a anunţat vineri un acord între corporaţia-mamă Moody's şi subsidiarele acesteia, pe de o parte, şi 21 de state americane, plus departamentul justiţiei, pe de altă parte. Conform înţelegerii, agenţia va vărsa suma menţionată, recunoscând doar faptele, dar nu şi vreo încălcare a legii sau vreo responsabilitate financiară.
"După o analiză atentă, Moody's a ajuns la concluzia că acordul, care elimină riscuri legale istorice semnificative şi evită costuri şi incertitudini legate de continuarea anchetelor şi proceselor este în interesul companiei şi al acţionarilor", se arată într-un comunicat al agenţiei. Din totalul menţionat, statele şi Districtul Columbia îşi împart 426,3 milioane de dolari, iar Departamentul Justiţiei primeşte 437,5 milioane de dolari ca amendă civilă.
Bill Bayer, adjunct al procurorului general al SUA, citat de DPA, a declarat că "Moody's şi-a încălcat propriile standarde de rating al creditelor şi nu şi-a respectat angajamentul de transparenţă înaintea Marii Recesiuni". Agenţia s-a angajat ca pe viitor să se conformeze unor noi măsuri care să asigure integritatea calificativelor financiare pe care le acordă, a precizat el.
Ancheta asupra practicilor Moody's a durat câţiva ani. Standard and Poor's, una din agenţiile concurente, a acceptat în 2015 o amendă de 1,37 de miliarde de dolari pentru inducerea în eroare a investitorilor cu privire la calitatea creditelor imobiliare, reaminteşte AFP.
Sumă COLOSALĂ plătită de Agenția care a declanșat criza economică
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

110
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
110

141
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
141

552
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
552

772
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
772

961
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
961

1.316
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
1.316

862
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
862

381
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
381

602
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
602

890
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
890

1.332
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.332

2.011
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.011

2.461
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.461
















Comentează