Sumele nefolosite de ANL pentru Prima Casa vor fi realocate

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 22-09-2014

Actualizat: 22-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Decizia a fost luata în sedinta de luni a Guvernului.

Anul trecut, Guvernul a alocat un plafon de 500 milioane lei pentru achizitia locuintelor construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) prin programul Prima Casa, fondurile nefolosite anul trecut putând fi utilizate si în cursul acestui an pâna la epuizare, potrivit
Mediafax.

Din aceasta suma, au fost alocati pâna în prezent 314,5 milioane lei unui numar de 15 banci, din care au fost acordate garantii în intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane lei, reprezentând o rata de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.

Astfel, autoritatile estimeaza ca pâna la finalul anului vor mai fi acordate garantii de circa 5,2 milioane lei pentru achizitiile ANL, utilizând acelasi algoritm de calcul, ceea ce înseamna ca se vor utiliza în total 14 milioane lei din cele 500 milioane lei.

Având în vedere ca plafonul general aprobat în 2014 pentru garantiile Prima Casa (cu exceptia locuintelor ANL), de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la începutul lunii iulie, iar bancile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul a decis sa realoce sumele neutilizate pentru achizitiile de locuinte ANL catre banci pentru a le folosi ca garantii generale în cadrul programului, inclusiv pentru imobilele ANL.

"În aceste condiţii, având în vedere necesitatea gestionarii în condiţii de maxima eficienţa a limitelor de îndatorare stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, se propune realocarea plafonului destinat achiziţionarii de locuinţe construite prin ANL, ramas nealocat si/sau neutilizat la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri, ca plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casa, ceea ce va permite acordarea de garanţii, în continuare, pentru toate tipurile de locuinte prevazute în legislatie Programului", se arata în nota de fundamentare a actului normativ.

Prin programul Prima Casa, care este derulat din a doua jumatate a anului 2009, au fost acordate 117.716 garantii, din care 30% sunt destinate achizitiei de imobile construite între anii 2008-2013. Valoarea medie a finatarilor accesate în cadrul programului este de 38.296 de euro.

Din totalul garantiilor acordate, au fost executate 239 de garantii, reprezentând o rata de default de 0,2%.

Credite pe Programul Prima Casa, cu garantii acordate de FNGCIMM, pot fi accesate de la BCR, BRD - Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Banca Româneasca, Alpha Bank, Banca Millennium, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania, UniCredit Tiriac Bank, Credit Agricole Bank, Bank Leumi Romania, ING Bank, Marfin Bank.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o institutie financiara nebancara, cu capital de risc, înfiintata în scopul facilitarii accesului IMM-urilor la finantari, prin acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri